Când sângele mi se mocăie în tălpi

13 Decembrie 2018

               tumblr_pgn1qlpQxf1v8hcteo1_400.gif           Când o cărare se oprește într-o odaie de bărbat dar cu atâtea lucruri feminine împrăștiate, pe care nu prea le înțelegi rostul, ajungi să îți întinzi pielea de la picioare. Eu râd prăbușită pe pieptul tău și dansăm așa debili după o zi grea de parcă am fi la un bal al nostru. E bine și cald pentru mine așa cuibărită și tu probabil te întrebi de ce naiba am picioarele așa de reci? Eu ce să fac dacă sângele se moăcăie în tălpile mele? Miroase a desfătare. Vocea asta faină a lui John Mayer se aude încă și eu mă tot gândesc la gustul tău ademenitor de tutun.

Advertisements

Furtuna

6 Decembrie 2018

fd

Carnea pe care ai vrea să o sfâșii, să o mângâi apoi, să o apeși cu toată puterea, e acea carne care naște furtuni.

Momentul în care pletele mi s-au revărsat pe pieptul lui mare,într-o parte și i-au mângâiat gâtul…am intoxicat camera cu dorință. Buzele alunecau frenetic în mușcături. Mă privea cumva pierdut. Aș fi stat o veșnicie așa ca într-un tablou nepictat încă.

– Arăți ca o zeiță!

Poate era de vină lumea spartanilor sau a grecilor, a lumii mistice cu sacrificii și raritate ce ne îmbăta creierul în acea noapte. Poate eu eram de vină…

Mi-a rămas gustul fructului kaki ca un păcat pe buze, dar unul pe care nu pot spune că îl regret.

Gânduri peste gânduri

25 Noiembrie 2018

large

               De o vreme am început să trec pe lângă oamenii cu prea multe păreri, prea furioși, prea grăbiți, prea indiferenți, prea rutinați, prea ancorați în replica viața e de căcat. M-a durut capul de am crezut că o să îmbrățișez cu picioarele un sac de box mai bine de două săptămâni în continuu. Au fost momente când mă clătinam pe picioare, brațele îmi amorțeau, capul furnica atât de tare încât ajungeam să nu mai văd. Apoi am ajuns la urgențe, cabinete schimbate, doctori cu păreri diferite, recomandări să îmi trăiesc viața cât mai sănătos, medicamente care oricum nu își fac efectul, licori naturale sperând să fie magice. Și cu toate astea alegeam să fac ceva plăcut, încă aleg. Respir profund, meditez, cred în mine și ceva superior. Uneori și corpul se satură și are nevoie de mângâiere.

                 Ascultam vocea puilor atât de dulci când îmi spuneau că mă iubesc și încercarea lor tandră de a-mi construi un pat pentru a-mi ușura durerea. Mânuțele lor lucrau cu meticulozitate și ascultau cu mare atenție indicațiile deși vocea îmi părea mai degrabă pierdută. Ei râdeau de fericire când le ieșea orice lucru mărunt și îmi aduceau să văd să mă bucur cu ei. Erau molipsitori și te făceau să realizezi că viața nu e de căcat neapărat, că poți transforma din lucruri prăfuite vise dacă ai curaj să le ridici să le cercetezi.

                  D. ne-a luat bilete surpriză la Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Priveam cumva încruntată din lojă și-mi tot strângeam cu degetele valurile roșii și lungi ce îmi alunecau anemic pe picioare. Îi priveam pe ei tineri și orgolioși. Era atât de simplu să lupți… Dacă ar fi realizat că nu au nevoie de prea mult pentru iubire… Eram probabil nostalgică și profundă. D. mă mângâia pe umăr repetat și-mi plăcea și mă sâcâia în același timp pentru că uita din concentrare la spectacol să schimbe porțiunea de piele. Dar îl simțeam aproape și într-un fel nu conta. Zâmbea și mă pupa protectiv. Mă întrebam el ce vedea din lojă? Am rămas în epoca aceea o vreme. Am trăit cu actorii cu răsuflarea tăiată uneori, am aplaudat cu ropot. M-am dezlipit cu greu de clădirea veche de aerul acela atât de familiar. M-am strâns în blănița albă și am pășit în epoca noastră. Era un aer tăios de iarnă dar atât de plăcut mirositor. Cimentul era ud. Mi-am strecurat degetele în valuri și le-am ridicat într-o parte. Crăpătura amplă îmi dezgolea piciorul. Frigul îmi strângea pielea dar nu conta. Pășeam visătoare pe trotuarul roșu acum la brațul lui printre clădirile palide cu aer istoric vienez.

                   – Mulțumesc, dragul meu!

                  Culorile văratice ale florilor de pe masă mă tot fură. Orhideea cu pete purpurii și trandafirii roz mă fac să mă simt pe un tărâm exotic. D. mi le-a adus chiar înainte de a pleca pe tărâmul lui Hitler. Nu știu de ce dar tare rece îmi sună limba acestui tărâm. 

                 Mă bântuie visul din Africa, terasa cu palmieri și culorile albe ale hainelor ce le purtam, clădirea veche britanică, mutra primarului, pământul de pe degete, căldura toridă din orașul acela mic uitat parcă de civilizație și totuși atât de plin de simțăminte, oameni simpli, oameni care se temeau mai mult decât noi de imprevizibil.

                    – Îți poți închipui un asemenea stil de viață în realitate? M-a întrebat D. cât așteptam în stradă în fața centrului medical.

                   – Cred că m-aș putea acomoda cu orice…

                    Există un teribilism în mine.

                    Am învățat să galopez cu mâinile în șold în weekend. Nisipul sărea sub copitele ei agile și eu tresăltam ca un copil cu nod în gât. Îi puteam auzi sunetul cozii clar. Îi priveam urechile care ascultau necontenit.

                  Există și profunzime în mine ca într-o mare și uneori mă apasă. Și-atunci scriu fără suflu sau mă pierd între sunete ce îmi ung inima.

                  De dimineață am revenit la Peacky Blinders, la vitamina D și Omega 3.

                 G. m-a certat să nu mai țin cont atât de mult de incertitudinea doctorilor, să mănânc tot ce vreau și să beau vin. Am râs. O. m-a răsfățat cu carne de iepure și porc de casă. Pe la amiază fredonam în dormitor după sunetele de jos de pian. G. cânta Rich girl.

                  Poate ar trebui să o las mai moale. Corpului nu-i plac toate schimbările bruște.

                  Îmi desfac o bere cu Gwen Stefani pe ecran. E prea liniște în jur fără D.

 

 

 

 

 

 

 

Cum să fii o debilă fericită când vine ceața

11 Noiembrie 2018

large

S-a lăsat ceața printre străzile întregului oraș. Au rămas urme de dantelă neagră pe pielea care începe să își piardă bronzul de vară. Urme de buze mușcate… Pe vinyl răsună Justin Timberlake. Miroase exotic dintr-o lumânare. Într-o cutie nouă stă un medalion albastru rupt parcă dintr-o altă epocă, pe dulap o carte romantică în limba continentului unde totul e posibil, parfumuri noi, alte bijuterii noi printre care un copac identic cu cel de la brățara I.ei. Cumva suntem mai aproape așa. O. mi-a pregătit un tort fără zahăr care trebuie să recunosc că a ieșit al naibii de delicios. O îmbrățișare tristă pe balcon, buze cu fum, dans în dormitor cu dor de club… I. suferă și mă enervează la culme că nu pot face nimic să îi iau din durere. Îmi potrivesc copacii în urechi și unul la gât. Am rămas cu o tonă de pizza după petrecerea cu oameni frumoși și suflat în lumânări.

-Mulțumesc că existați în viața mea şi îmi aduceți fericire într-o zi specială!

Ceața asta mă seduce. E noiembrie una dintre lunile mele favorite din an și-aș putea să stau o vreme așa tolănită în capotul de mătase neagră fără să îmi pese de nimic cu muzica asta bună. Sweety avea chef de joacă azi și galopat. Mă uimește pe zi ce trece agilitatea ei la 21 de ani. Nu ai spune că poate alerga cu tine așa, cățărat în spatele ei când din coama maiestuoasă îi răsare câte un fir alb. În aprilie e și ziua ei. Într-o zi am să mă urc în picioare pe ea nu doar în genunchi și am să mă prefac că sunt pilot într-o lume haotică. Tomul meu mă va privi năuc după balconul de lemn și îmi va spune că sunt debilă iar eu voi râde și îi voi răspunde:

– Dacă în Top Gun a fost așa eu de ce nu aș fi mai debilă decât sunt? Nimănui nu îi strică să riște și să guste puțin din viață!

În grădină sunt înfloriți încă trandafirii și e un frig afară de îți îngheață curul. Ia-da, ia-da! Nu se cade ca o gagică să fie vulgară. Și ce! Universul îți dă motive să fii ce vrei tu, când și cum vrei tu. Azi nu se văd stelele de fum dar pământul te îmbată cu plapuma asta ademenitoare prin care îți poți plimba degetele.

Când îți vine să pupi morcovi

29 Octombrie 2018

                           original

         Luna aceasta nu pot să zic a fost printre cele mai bune. În cea mai mare parte a timpului am fost morocănoasă, irascibilă, am fost un magnet de viruși, sistemul meu imunitar a fost la pământ cu tot cu remedii, am luat viroză, apoi enterocolită, apoi iar viroză, apoi am avut dureri de cap de am crezut că o să îmi vomit stomacul, apoi când credeam că lumea îmi e mai dragă și în sfârșit mi-am revenit 3 zile, am făcut cistită… și pe deasupra m-au durut sânii din cauza nodulilor de am crezut că o să boxez pe cineva. M-am certat și m-am împăcat cu D. de parcă am fi fost într-un joc de-a șoarecele și pisica, la job a fost o perioadă agitată… A da și cică nu am voie să mă stresez deloc că îmi cresc durerile și minunații noduli se înmulțesc. Timp în care a trebuit să am grijă ce să mănânc, ce nu..  Chinul de a renunța și la carne că am impresia că sunt mereu înfometată cu legume. ( Nu am reușit încă să mănânc curat rawvegan dar încerc să trec la regim olimpic).

                           E greu să găsești echilibrul fericirii în asemenea condiții dar cumva m-am automotivat că ar trebui indiferent de orice să mă pun pe mine pe primul plan.

                            Mi-am hrănit sufletul galopând în weekenduri și sculptând un dovleac pentru Halloween cu o față nebună care îmi amintește de Harley Quinn( Ia-da, ia-da! E sărbătoare păgână! Și ce?!!!!) .

                          Când sunt călare pe cal cumva reușesc să mă deconectez de tot. Cu cât viteza lui crește cu atât simt că zbor, mintea se concentrează pe echilibrul corpului și uită să mă mai bombardeze cu apăsări.

                           Mi-e dor de cafeaua băută cu mama , de serile când fumam cu Lu, de dulciurile mâncate cu D. , de ciocolată albă mai ales dar nu am voie nimic, chestii organice doar. Noi pe piață nu prea avem mare lucru bio.  Mă tot uit pe lista lungă cu interdicții de la doctor și mă apucă un râs isteric:

                          -Aer, doamnă!

                          Nu de alta dar produsele de la chioșcul bio ne dau gaură în buget! E scump să fii sănătos… Ca să nu mai zic că tot chinul de a învăța să gătesc tradițional a fost inutil.  Acum trebuie să o iau de la zero să gândesc toate rețetele și nu e deloc simplu să le faci cu gust când habar nu ai cum să le combini. Pe birou am o cărămidă de carte despre nutriție. Mi-a mai rămas vinul și rujul roșu pe buze încruntate…

                         Peste două săptămâni e ziua mea… Cel mai probabil o să suflu într-un morcov și o să îl rujez de nu se vede. Și da știu că sunt rețete fără zahăr, doar din fructe dar trebuie să știi să și le faci gustoase.

                             

                        

Când plăcerea se face scrum

17 Octombrie 2018

Mi-am aprins o țigară. Era noapte. Uitasem cât timp trecuse de când am renunțat la plăcerea de a mă juca cu fumul. Lacrimi grele îmi şiroiau pe obraji pe un trotuar rece. Doar clădirile se vedeau sinistru de frumos în lumina aceea artificială a stâlpilor stradali. Eram în pardesiul negru. O singură țigară amară. Nu plănuiam să mă reapuc de fumat. Am privit fumul cum s-a risipit peste buzele lui. Avea fața crispată de frig ori poate de o mirare tristă. Era un frig iernatic ce trimitea orice făptură în sânul cald al focului. Am savurat țigara aceea, mi-am şters obrajii şi am aruncat filtrul într-un coş de gunoi murdar, verde. Aşa s-a risipit şi dorul meu precum fumul într-o noapte de toamnă înghețată, într-un recipient murdar.

Următoare zi nu am fumat, nici următoare nici cea în care m-a întrebat dacă aş mai dori iar şi uite aşa au trecut zilele cu restul țigărilor într-un pachet aruncat într-un buzunar dintr-un rucsac… o plăcere vinovată, minute. Tutunul s-a învechit, dar fumul acele mi-a rămas în minte ca un ac pe hartă care aşteaptă să fie marcată, traversată.

Ciocnesc în inimă cu Bella un pahar cu miros dulce amărui, cu măsline. Aştept revelionul. Atunci voi reveni pe insulă, voi revedea marea şi sufletul care mi-a dat viață.

– Ți-aş spune acum că înainte de toate trebuie să ne iubim ca femei, că tu mai învățat să fiu femeia cu buze de ciocolată!

Când creierul s-ar îmbăta

27 Septembrie 2018

Cele mai clare momente sunt momentele când îți permiți să fii vulnerabilă cu tine ca femeie. Sunt zile întregi când poate încercăm să fim cea mai bună versiune a noastră ori să dovedim că putem răzbi peste orice obstacol destinul piperat ni-l scoate în cale dar sunt rare momentele când ne oprim să fim doar noi: rănite, îngrijorate, obosite, extenuate ori dezamăgite de detalii.

Mă uit la mine şi realizez, că în goana asta hapsână de a fi, de a cunoaşte cât mai mult, adesea mă regăsesc în asemenea momente. Sufletul cere mângâiere, creierul se zbate mârşav că mai poate şi buzele oftează..

Şi-atunci învăț să mă dezbrac de creier, inima mi-o scufund în prezent şi-o învălui de căldura lucrurilor moi şi uit să mai vreau să fiu doar puternică. E toamnă la mine în inimă, cu râuri, văi şi-o sumedenie de culori.

A da, şi nu m-am apucat de fumat. E doar o amintire de pe balcon din zilele când fugeam adolescentă rebelă cu un suflet drag.

Shakira și Di

25 Septembrie 2018

            large            Sunt moleșită. Am apins o lumânare roșie, parfumată. La pick-up răsună Arctic Monkeys. Pe birou stau împrăștiate șervețele, pastile de răceală, apă într-un pahar de vin.

                      Mă tot gândesc la Shakira de câteva zile. Nu cântăreața ci calul cu care m-am împrietenit în weekend. Draga de ea a mers atât de cuminte cu mine în cumpănă ori în genunchi pe spinarea ei încât m-a răscolit. Mi-a amintit de visul debil din copilărie de a face acrobații la circ. Dacă nu în copilărie de ce nu acum? Așa că m-am gândit să duc mai departe gimnastica pe cal.

                      Au apărut castanele coapte și nu m-am putut abține să nu le iau din Parcul Central. O punguță am strecurat-o în geanta de piele neagră pentru D. Știam că își dorea și mă gândisem să îl surprind. A venit Di din Bristol și ne-am plimbat printre frunze până mi-au digerat degetele. Iubesc Clujul toamna! Mă îmbată mirosul de toamnă. Culorile din parc mă fac să îmi doresc să pictez. Mi-a fost un dor nebun de femeia asta specială, de poveștile la lună plină, de nebuniile noastre. Am intrat într-un magazin și pentru o clipă m-am simțit iar în liceu.

                      – Mai ții minte că tu m-ai făcut să intru pentru prima oară? Uită-te la mine acum! Mi-a spus și-a început să râdă cu poftă.

                      Au zburat ani întregi de povești și peripeții. Îi admiram părul lung. În vitrine chipurile noastre păreau neatinse de timp.

                     – Trebuie să iau neapărat o carte! I-am spus. Mă bântuie scena din avion. Aș vrea să o recitesc cu ochii de adult.

                      Am chicotit cu mâinile într-o toartă și am înconjurat lacul, lacul unde am stat cândva cu ochii în stele și am cântat sub copaci, unde am vorbit despre dragoste ori dezamăgire, despre lucruri mici, unde am stat la picnic, unde ne-au gâdilat furnicile, unde ne-am dăruit bijuterii, unde am plâns sau am râs cu picioarele pe ponton în întunericul unei veri toride…

                      Cu o seară anterioară ciocnisem vin spumant roz în camera nouă pentru ea și ne jucasem Dixit. Nu îmi văzuse camera de când mă măritasem. Când a intrat s-a dus direct la oglinda mare. Am zâmbit și mi-am amintit de vechea oglindă din camera mea adolescentină. Am mâncat prostii, i-am prezentat prieteni noi, apoi l-am lăsat pe D. acasă și am fugit să dorm cu ea în apartamentul ei.

                         – Acum suntem soții…. Mi-a spus și m-a îmbrățișat strâns. Sunt momente când doar atât ai nevoie. Câteva cuvinte cât pentru ani.

                         Poate am să citesc să îmi alung melancolia ori mă uit la Quantico.

                

                      

                     

Un drum

5 Septembrie 2018

Şii senzația aceea când stomacul ți-e strâns într-un pumn de frică dar în palme ai furnici de plăcere? Aşa am fost eu azi vreo 2 ore…

Maşina argintie plutea lângă axul alb, maşinile depăşeau uneori furioase alteori dispăreau ca şi când nici nu ar fi fost şi eu îmi repetam în minte să mă bucur de pielea volanului. Palmele se relaxau printre imperfecțiunile oraşului, frica adormea în stomac şi curiozitatea mă asalta cu fiecare curbă traversată. Uite aşa a început un nou drum şi eu zâmbesc tâmp, scursă pe scaunul de piele din dormitor, de parcă aş fi aterizat într-un vis frumos cu ochii deschişi…

Toamna cu gust de raci

1 Septembrie 2018

Toamna a început cu gust de raci, foșnet de frunze, vin roz franțuzesc şi un tatuaj temporar pe mâna stângă sub forma unui profil de femeie cu părul adunat în coc în obrazul căreia se pierde pădurea noaptea şi un urlet de lup la stele. Mi-a fost un dor nebun de raci, de culoarea lor roșie și gustul aromat. De sentimentul acela uscat și gălăgia copacilor, de mirosul puternic de toamnă, de atmosfera boemă a parcului cu casino.