De vorbă cu sufletul

14 Iulie 2018

large

            M-am cuibărit pe un scaun în halatul pufos alb și mi-am așezat obrazul pierdut pe o bârnă de lemn. Peste balcon se aprindeau și se stingeau stelele. În hău se vedeau luminile orașului în constelații. În marginea lor trona o siglă aurie. Am stat așa o vreme sorbind dintr-un lichid auriu… Puteam să jur că mirosea a scoici. Probabil mă copleșea dorul de mare. Am ascultat dincolo de cele câteva mașini care goneau probabil spre casă, pe strada șerpuită. Mirosul de scoici a dispărut, s-au auzit greierii și un mieunat de pisică. Părea un plâns mai degrabă. Mi-am întors privirea către stele. Galaxiile artificiale oricât de frumoase ar fi fost nu le știrbeau frumusețea. Am realizat că a trecut ceva timp de când nu mi-am mai pus o dorință și nu aveam de gând să aștept moartea unei stele ca să îmi fac curaj să fac asta pentru sufletul meu.

                   Când am intrat în cameră am coborât umerașul de pe pârghia de metal a cortinei.  Am deschis fermoarul și mi-am strecurat gambele între valurile albe ca de petale de flori. M-am privit în oglinda cu cadru sculptat gri și am respirat greu. Mi-am făcut curaj și am făcut o piruetă apoi am scos o gambă la iveală prin crăpătură lungă a rochiei. Încă puțin…

                   Sunt așa momente în care simți că încremenești în fața destinului. Tu ești mărunt, uneori speri sau îți pierzi suflul rătăcind printre cele care te-au făcut să uiți să mai speri. Ești mic dar pentru tine visele care au prins contur devin continente în harta sufletului tău. 

Advertisements

Până la răsărit

10 Iulie 2018

Îmi rămăsese parfumul oriental întipărit în minte după spa, statuia de zeiță şi nuferii. Locul acela era o mică oază de linişte. Camera de masaj părea ruptă dintr-un film de acțiune. Undeva lângă patul uriaş era o cadă albastră. Pe masa rotundă din fața patului era un trandafir sângeriu pe care băteau plăcut razele soarelui…

Ne-am rătăcit printre coloane. O vreme am plutit cu ochii spre cupola de sticlă. Norii treceau odată cu supărările mele. Pădurea mă trimitea cu gândul la femei romantice din romane.

Şampania roz a dispărut în paşi de dans frenetic până cerul a devenit albăstrui şi s-a făcut 7 dimineața.

– Mă simt ca în vacanță, I! Ştii că te iubesc?

Am lăsat panglica neagră, inscripționată cu roz:bride to be, pe pălăria din dormitor. Încă puțin şi voi îmbrăca rochia albă.

Cred că mai bine de atât nu aş putea spune…

Petrecerea burlăcițelor

6 Iulie 2018

Mă prăbuşisem pe covor şi am închis ochii. Număram respirațiile. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7,8,9,10.. Eram un aspirator de emoții.

Pe fundal răsuna Birdy cu Let it all go.

But if we’re strong enough
To let it in, in, in
We strong enough
To let it go, oho, oho.

Mi s-a mai liniştit nodul din pântec… Am lăst un bilet îndoit, roz, pe canapea pentru D. Abia aşteptam să revină acasă. Mă frământa teama de a nu ateriza în siguranță.

Am pus şampania în bagaj, panglicile, costumul de baie, pijamaua de vară şi am pornit cu soarele lavă în urmă spre apartamentul ei. Urma petrecerea burlăcițelor.

Refugiu

17 Iunie 2018

Tălpile goale s-au bucurat pentru o clipă când tocurile ascuțite au căzut pe podea. Răcoarea aceea îmi invada simțurile. Am stat pe gânduri o clipă apoi i-am scris Bellei. Am surâs. Avea un mod unic de a mă face să râd pe sârmă. Eram sătulă de atâta seriozitate. Îmi voiam zenul înapoi şi aveam de gând să fac din asta o prioritate. În noaptea aceasta m-am simțit sexy şi mi-a venit să râd.

M-am cuibărit lângă un pahar de cristal şi-i tot admir strălucirea. Îmi amintesc că la mare obișnuiam să fac acest ritual lângă valuri. Sorbeam cu înghițituri mici dintr-un lichid auriu şi mă gândeam la lucruri frumoase din viața mea. Cumva îmi celebram pragurile vârstei fragede şi curajul de a merge mai departe.

Azi e despre pantofi, puțin dans furios şi un refugiu.

Mulțumesc mamă că înainte de toate îmi eşti prietenă şi mereu reușești să mă faci să râd când devin prea dramatică!

Dorință

16 Iunie 2018

Am obosit să fiu irascibilă. În seara aceasta mi-am pus o dorință şi am lăsat focul să se stingă în noapte, într-o cupă de hârtie. Mă lupt cu timpul, alegeri pe care nu le înțeleg când totul e efemer. E absurd. Whisky scoțian pe o buză cărnoasă şi cam atât…

Am tresărit când I. şi-a lipit buzele de obrazul meu în încercarea de a-mi răpi tristețea şi am sperat că şi dorința ei se va împlini. Nu a spus nimic dar nu era necesar. Uneori nu ai nevoie de cuvinte ca să simți.

E liniște în jur, atât de liniște că se aud greierii şi respirația ta grea pierdută în vise de care nu ai să-ți amintești, iar eu stau pierdută pe scaunul de piele neagră. Aproape se ivesc zorii.

La dracu!

8 Iunie 2018

Mi-am turnat merlot italian. Mi-am lăcuit unghiile în culoarea licorii întunecate primită cadou de la C, un dar care mi-a bucurat nespus sufletul pentru că e printre culorile ce le ador. Mi-am încrucişat picioarele în halatul de mătase neagră, pe scaunul de piele. Ştii sentimentul acela când îți vine să urli cât te țin plămânii din interior? Dar tac şi aleg să fiu doar cu mine.

Cumva cuvintele A.ei mă sâcâie: “fii mai blândă cu tine!”

Cum dracu să fiu blândă dacă tot ce fac în ultimul timp e să încerc să fiu puternică şi insensibilă la insensibilitatea altora?…

Nu vreau să fiu doar blândă! Vreau să fiu sexy, puternică, detaşată şi blândă în măsură. Vreau să mi se rupă puțin nu de tot şi să zâmbesc mai mult. Vreau la mare în valuri, să îmi spăl sufletul cu sare. Vreau să dorm calumea.

Vreau să îmi muşc buza de plăcere nu de stres!

Evadare

29 Mai 2018

Mi-am potrivit stiletto negri şi am cutreierat cu D. mai bine de un ceas printre clădirile vechi. Îmi fusese dor de sentimentul acela de vară nebună, de femeie elegantă, rebelă, de rătăciri printre lucruri mărunte şi frumoase.

Când am intrat în casă m-am cuibărit cu picioarele încrucişate pe marginea canapelei şi un pahar cu bule aurii printre degete. Pentru o clipă m-am simțit ca în vacanță. Gândul îmi alerga la pereții reci ai stâncilor, la soarele falnic ce s-a ascuns la marginea lor cu o zi înainte, la senzația de a înghiți în gol când am ajuns în vârful unei stânci ori m-am cățărat pe pereții peşterii cu deschidere la soare. Acolo lumea sălbatică o puteai îmbrățişa într-o roată şi tu erai un punct într-o lume infinită.

Rezultatul investigațiilor mă debusolase şi viața mea începuse să fie relativ haotică printre responsabilități, job, repetițiile coregrafiei unde simțeam presiune, dereticitul în casă, gătitul doar cu alimente de casă…. toate interdicțiile.

– Mama lor de gene!

Apoi a fost o perioadă în care abia m-am regăsit. Am plâns, mi-am pierdut firea am devenit atât de sesibilă că am uitat senzația de a mă simți sexy şi liberă. Nu îmi plăcea de mine cu sentimentul acesta de deznădejde.

Cumva m-am consolat cu gândul că viața e numai una şi are valuri. Şi am zis că nu o să mă amărăsc înainte de nuntă. Un lucru minunat din toată tărăşenia asta e că acum miroase a pâine de casă în jur şi mâncarea e mult mai parfumată.

Am nevoie de o vacanță lungă!

Despre trişare

18 Aprilie 2018

După un timp de renunțări aveam impresia că îi uitasem gustul. Azi am trişat şi am băut un cappuccino cremos, fără zahăr. Mi-a fost dor de gustul amar al cafelei, mai ales de parfumul ei şi pentru o clipă m-am simțit precum un copil rebel care a sărit pe geam chiar dacă uşa era închisă. Şi a fost delicioasă!