Despre bunici şi lucrurile din cameră

3 Iunie 2017

 1. Pe biroul lui stă un tablou nou cu noi despre care adesea chicotesc şi îi spun că arătăm ca doi vampiri. Surprinde un moment de repaus la dans, în unul dintre locurile unde ne-am cunoscut la început. E un loc pe care am ajuns să îl îndrăgim. Într-un borcan transparent am lăsat legat în pânză albă buchetul cu flori de câmp din imaginea de mai sus. Lângă pălării stă cules un trandafir sângeriu  din grădină. Pe rafturile dulapului stau alte tablouri cu noi. Camera noastră prinde viață de la o zi la alta şi-n jur se adună momente cântărite în lucruri.

2. – Să te fereşti de copaci! Sunt lupi în zonă! Mi-a spus cât escaladam dealurile acelea uitate de oameni şi încărcate cu flori.

        Priveam lacul din hău ce îl puteam cuprinde cu o palmă. Adesea priveam copacii când auzeam câte un foşnet şi acceleram pasul. Am cules flori până când am adunat un braţ şi le-am aşezat într-un buchet bombat, rotund, în camera noastră. Apoi l-am vizitat pe bunicul lui care mi-a dăruit bujori din grădina lui frumoasă şi i-am strecurat în buchet. Bunicii au acel ceva al lor. Îşi răsfață nepoții mereu cu ceva plăcut. Am primit ceapă verde proaspătă şi o îmbrățişare caldă.  Era răcoare sub meri. Grădina lui îmi amintea de cea a bunicilor mei, de momentele când mă cățăram în copaci sau mă legănam într-un leagăn improvizat cu scândură, pe sfoară albă. Îmi era dor de ei. Mă întrebam dacă în rai aveau grădină.

        – Pe dealurile acestea s-a purtat cândva război…

   3. În una din zile mi-a pregătit o surpriză. După câteva ore de mers cu maşina m-a condus în una dintre cele mai mari şi frumoase grădini din țară. Ne-am sărutat printre nuferi şi  ne-am prostit la poalele unui castel.

       – Cred că acolo se furişau când erau îndrăgostiți să se iubească. Şi în palat țineau baluri. I-am spus privind către grajdiul vechi din cărămidă.

         În fața palatului erau palmieri. Serele de iarnă erau încărcate de flori exotice. Era un colț de rai. 

        De acolo am pornit în Grădina Zmeilor de unde am privit pădurea de pe marginea prăpastiei lutoase şi formațiunile de piatră în hău, ce luau formele chipurilor bizare. Era ceva mistic la acea zonă. Mă simțeam ca atunci când citeam din Eliade. 

       4. Ne-am sărutat la un iaz, pe o saltea unde am improvizat un picnic şi am prins  primul bronz pe anul acesta. 

       5. – Ți-ar plăcea să îți revezi bunicele? M-a întrebat cât priveam nostalgică pe geamul maşinii.

           – Ar fi frumos!

          –  Putem să o facem mâine. 

               L-am privit mirată ştiind că erau ore întregi de condus. 

           M-au năpădit emoțiile. 

           Mă gândesc la pădurea de acasă de care îmi era atât de dor cât scriu aceste rânduri şi sorb din vinul roşu ce stă pe masa din fața mea. La grădinile bunicilor care s-au dus. La bunicele pe care aştept nerãbdătoare să le revăd. La tatăl meu. La camera mea din adolescență. Locul acela poartă o puzderie de amintiri.

    

          

      

Când natura ne apropie

31 Mai 2017

        

   Lăsasem florile de câmp rozalii culese din mica noastră excursie într-un vas transparent improvizat cu un şnur răsucit alb din sertar, lângă pălăria crem cu bor larg, ce mi-o cumpărase ca să îmi feresc buclele grele de soare. Priveam nostalgică cum se scuturau florile mărunte şi îmi aminteam de momentul când am hrănit căprioarele şi cerbii. Mă simţeam aproape de sufletul lui în colțul acela de natură. Era o linişte contagioasă. Am fost surprinsă când am auzit pentru prima oară un papagal vorbind. Aş fi vrut să mă tolănesc pe iarba din grădină, în bătaia razelor călduțe însă norii gri înghit soarele hapsâni. Miroase a noi, dulceag şi prăfuit. I-am lăsat o surpriză pe birou. 

Săruturi târzii

3 Mai 2017

    

   Între două case am uitat să mă mai opresc să înşir gânduri. M-au furat momente. Mi-am găsit un job pentru inimă în care prichindeii îmi înveselesc ziua cu pupici pe obraz şi îmbrățisări cu palme mici. Mi-am obosit sau relaxat corpul cu mişcări de dans, yoga, bicicletă ori fitness. Am început o carte cu povestea unei tipe cochete de prin vremea celui de al ll-lea Război Mondial.  Plimbări printre tufe de liliac la brațul lui. O inimă care bate tare când îl aud spunând:

        – Cât eşti de frumoasă!

             O baie în apă cu sare într-un concediu care a trecut prea repede în doi. O noapte de dans într-un loc care ne-a apropiat cândva. Ramen pregătit împreună alături de un vin evreiesc delicios. Nopți dansând cu tălpile goale pe covorul lui, demne de tablouri cu Eve.. săruturi târzii. M-am obişnuit cu parfumul lui îmbătător şi-a început să îmi lipsească când nu se amestecă cu al meu.

               Am lăsat pe dulapul lui un carnet cu un corp de femeie pictat dezgolit, în care iscălim nectar pentru suflețelele noastre. Mi-a scris o poezie cu obrajii roşii.. am tresărit de fericire când am citit-o ca o copilă răsfățată şi-am dus carnetul la piept. Pe biroul din camera mea stă o rochie nouă albă pe care aştept să o îmbrac cu nerăbdare. Mi-am turnat vin roz într-un pahar şi m-am oprit să despic amintiri. Mă alung la o baie cu baloane…

Despre ce nu se poate şi mulțumiri

7 Aprilie 2017

         
 Mi-am aruncat pantofii cu tocul ca de tăiş în colțul camerei. Îi priveam cu jind. Îmi pulsau gambele de durere. Mi-a năzărit un chicotit când am realizat că vecinul mi-a zis:sărut mâna! la intrarea în scară. Eu cu chipul meu de puştoaică nici acum nu sunt obişnuită cu politețuri de genul. Or fi fost pantalonii la dungă de vină…

          – Suferă babo dacă vrei să fii prezentabilă!

    Mă înstrăinasem de cameră de când ajungeam foarte rar în spațiul acesta înalt ce îmi devenise ca o a doua casă. Soarele năvălea fudul pe aşternut, prin fereastra mare şi mă trezea cu pielea încinsă. 

      M-a pălit o răceală cruntă lucru care interferează cu programul de sport. Dar la dans tot am mers. Era îndeajuns că stăteam bosumflată în pat şi îmi boceam dorul de fitness. D. îmi ținea predica secolului căci mă epuizam. Uneori îmi aşterneam preşul de yoga şi dădeam bice cu tot cu dureri şi cică trebuia să stau cuminte până mă făceam bine. Eu un mic Batman încăpățânat îmi alungam vina.  Până la urmă m-am moleşit şi am realizat că nu se ducea sportul  nicăieri. Mă aştepta tot acolo. Apoi am realizat că a devenit ca aerul pentru mine după ce s-au scurs atâtea luni de activitate. 

        Despre dans: pot să zic că am un zâmbet tâmpit când îl văd pe D. că îşi  muşcă buza dacă buclele-mi cad pe o parte cât degetele îmi alunecă pe gâtul lui. Mă lipesc de pieptul lui şi realizez că dansez cu el Kizomba cu poftă. 

        Despre sufletul meu: e calm şi cald. În stomac se zbat fluturi. 

       Despre lucruri noi: o mini excursie la cabană cu D.,  Bachata în şosete înainte de somn şi un râs cu poftă căci ne încurca covorul, bucuria că fiarele de smoală din curtea lui( 2 dulăi şi o femelă, frumoşi foc, care probabil dacă se ridică mă dărâmă) m-au acceptat în haita lor şi acum se gudură pe lângă picioarele mele şi mă ling pe palmă. Şocul lui D. când a realizat că deja mă îndrăgesc. Dar eu zâmbesc iar tâmp. E ceva aparte când văd că tremură pământul sub picioarele lor dacă aleargă să întâmpine!  

         P.S: Mulțumesc bărbatule minunat că ți-ai dedicat timpul şi răbdarea să mă înveți! Că mă încurajezi să nu renunț orice ar fi! Că îmi suporți toanele şi fricile!

         N.B: Ce repede mai trece timpul!     

             

Când m-am decis să sap o grădină

17 Martie 2017

            E una dintre acele nopți în care privesc spre sufletul meu şi realizez că prea mult am fugit de el. Că l-am înghesuit fară lumină şi speranță la lucruri demne… că mi-am ambiționat doar fizicul să trăiască cu mişcare care îmi hrănea vanitatea. Cândva obişnuiam să cred că îi voi sădi în suflet flori cuiva care să se bucure de momente dar am uitat să mi le sădesc în sufletul meu mai întâi de toate. Între timp cu greşeli, nepăsări, renunțări au crescut buruieni şi spini….  Am devenit o versiune a mea prea superficială şi rece. Aşa că iau un hârleț şi le fac de cap acelor spini… Nu un gentilom aduce soarele acolo unde un nemernic sau mai mulți au lăsat urma unui apus, ci pacea din suflet. Vorbeam cândva de dezamăgirile altora dar dezamăgirea personală am lăsat-o după cireş. Şi e o treabă cu dezertarea…. nu prea îmi place.

Pentru evoluție!

15 Martie 2017
         

     Nu aş putea descrie nerăbdarea cu care aştept paşii de dans. Bucuria de a-mi simți tălpile mişcându-se energic. Emoția şi nerăbdare de a exersa paşi noi. 

            Pletele curgeau spre sol în bucle sau drepte, coada de peşte se ridica în aer ori cocul se răsucea lent printre degetele lui D. şi astfel serile curgeau.  

             Am ciocnit paharele de Cuba Libre:

            – Pentru ce?

            – Pentru evoluția ta neaşteptată în kizomba mi-a spus.

              D., unul dintre cei mai buni dansatori pe care am ajuns să îl cunosc aici, a reuşit să mă facă să iubesc acel stil pe care cândva nu îl stăpâneam, să aştept cu nerăbdare următorul pas. Dacă în bachata şi salsa ne jucam şi improvizam când ne intersectam stilurile atât de exotice, în kizomba puneam ambiție şi speram să nu îl jignesc cu vreo mişcare eronată. P. o brunetă focoasă mă privea adesea contrariată când exersam. Alteori se apropia de el şi ezita… Aş fi jurat că simțeam o săgeată de ură când m-a purtat spre pistă chiar lângă ea. Probabil era îndrăgostită de D. 

               – Complimentează-mă peste trei luni pentru ce ai reuşit să mă înveți.

               – Peste trei luni nu mai am ce să te învăț. Mi-a spus cu un zâmbet larg pe buze.

               D. provenea dintr-o familie de oameni de afaceri cu poftă de granițe exotice şi cultură rară. Mă întrebam care din părinți îi transmisese acel talent de a se mişca pe pistă?  

                   N. B. : Într-un colț al sălii o femeie cu buze senzuale şi aluniță în barbă îmi capta atenția ca un magnet. Zulufi aurii cădeau într-o cascadă generoasă prinsă în vârful capului. Pieptul generos strâns de un şnur încrucişat îi tresălta când atingea corpul partenerului ei. Adesea îşi închidea ochii. Am surprins un sărut pe gât. Era printre acele cupluri la care simțeai tensiunea plăcută în aer. Puțini aveau dansul în sânge…Ei aveau ceva special. 

            

Despre alte momente mărunte

8 Martie 2017

            Când fac pauze lungi realizez că se adună lucruri frumoase prin care am trecut căci despre cele urâte oricum nu aş alege să iscălesc; cum ar fi faptul că m-am cățărat pe o bordură rece când mi-a sărit somnul şi am privit luminițele oraşului de sus până mi-au înghețat urechile, apoi faptul că am început dansurile latino şi aici, rutina de fitness ( gambele mele plâng într-un fel după atâta mişcare)…trandafiri pe birou, şampanie la rece. Aş fi vrut să fie Lu azi aici, să ridicăm un pahar cu bule aurii împreună, să îi umplu casa de flori mamei şi să ciocnim cu Dirty Martini… 

Colecționari de amintiri

22 Februarie 2017

     

  Printre licori tari, cafea lungă şi cremoasă după tumult când primul tramvai trece şi oamenii se duc prea devreme la lucru, printre străzi vechi pavate, la o piesă nouă de teatru la care am râs şi-apoi am plâns, într-un local cu motive ruseşti, în altul cu o motocicletă agățată de perete de care îmi era dor, printre filme trăznite, camerele lor unde pălăvrăgeam până la zori(în camera I.ei stă o pălărie vişinie cochetă, volume cu cotor negru, lumânări parfumate şi tot felul de amintiri adunate, în camera lui M. stă o țintă de poligon şi un motan cu ochi mari ce l-am botezat Lucifer şi care mă pupă pe nas adesea) , camera mea în care răsuna muzica şi în care mă tot gândeam că e loc de adunat amintiri,  un concert la care se zdrăngăneau piese romantice la o chitară, zbenguit în club, un bar pe care luau foc pahare într-o piramidă, shoturi de tequila, câțiva fulgi, o ploaie, o  şapcă aruncată obraznic peste pletele drepte… s-au scurs zilele. Ziua sufletului meu drag peste mare… ( Tare aş fi vrut să fiu acolo când suflai în tort. S-a mai scurs un an şi-ai rămas la fel de exotică şi-n burtică se mişcă o parte din sufletul tău)… I. dansează sexy, cealaltă I. dezbate despre maeştri ai secolelor vechi cu patos, M. face întrecere cu mine la glume.A fost un fel de acomodare haotică, de parcă ne-am fi cunoscut de o viață şi timpul nu ne-ar fi ajuns. Într-un bar erau două brunete focoase cu cocuri de balerine pe care le admiram şi eu şi I. (Şi femeile se uită la alte femei frumoase)

          – Ce sinistru e oraşul pustiu noapte! Ai zice că sunt case de vampiri. I-am spus lui M. păşind apăsat cu tocurile groase învelite în piele neagră. 

            M. râdea când îmi auzea aberațiile.

          Am iscălit într-un carnet roşu câteva fraze din timpul piesei neaşteptat de necenzurată:

          1.”O să fumez până borăsc”.  

          2.”Eu vreau slănină cu detergent.”

           3.”-Ce? Sunt grasă?  

                 -Nu! Eşti grasă şi minunată! Eşti o grasă minunată.”

În portofel am strecurat un bilet pentru alt concert pe care mi l-a dăruit M. Ce nu ştie el e că eu fredonam piesa lui Horea Brenciu an de an când se apropia toamna. “Dimineți de Septembrie, cu aromă de cafea!” … la, la, la! Parcă merge şi în dimineți de Februarie.

   

În camera mea nouă

    14 Februarie 2017


     Nu am somn. Pe perete bate o lumină slabă, gălbuie. Miroase a Cocolino din patul acesta mare, pe care se împrăştie în aşternut trandafiri albaştri. Pe televizor am găsit un ceas ce îmi aminteşte de ceasurile din apartamentul în care am copilărit. Pe birou am lăsat volumul trei din Fluturi de Irina Binder. Rătăcesc inevitabil spre momentul când am dus cele trei volume la piept pe trotuarul acela cu tarabă din centrul Chişinăului şi G. mă atenționa că existau cărți scrise mai bine. Cu toate acestea îmi satisfăcuse curiozitatea de a afla ce se găsea dincolo de acele pagini…Iar acum zâmbesc pentru că a rămas unul dintre acele lucruri simple care mă leagă de ceva ce a fost frumos. 

           Mă  foiesc în dantela neagră ce-alunecă pe şolduri. E bine să fiu în camera mea nouă! 


Poveşti pe meleagurile oraşului studenției

7 Februarie 2017



Păşeam în grădină cu spatele strâns. Priveam  culorile cenuşii ale instituției vechi ce o împrejmuia. Mă întrebam cum arăta sala de teatru. C. mă aştepta la intrare, în capătul grădinii.

 – Ce sinistru e pe aici! I-am spus cu brațele adunate protectiv.

 I. ajungea mai târziu.

 Tinerii actori la început de drum purtau costume ce te alungau într-o Veneție apusă. Sădeau umor de calitate în sufletele ce le admirau curajul. Am râs cu o poftă până la lacrimi. Eram atât de mândră de luminile ce se năşteau în țara mea şi aveau să ducă pasiunea şi emoția mai departe pentru alte generații. 

Când s-au aprins luminile pentru pauză am zărit-o pe I. lângă uşă. S-a aşezat apoi pe podea lângã C. iar eu m-am cocoțat pe o ladă. Timpul a zburat pe nesimțite. Mai voiam. Am aplaudat până am simțit că mi se umflă palmele. Dar ochii lor spuneau tot. Străluceau de speranță. Nu ne puteam opri din aplauze. 

 Când am ieşit în grădină mi s-a făcut pielea de găină şi am grăbit pasul.

 – Mai ştii senzația aceea  stranie ce o simțeai când ai ajuns? Nu era degeaba. Una dintre sălile de repetiție se zice că e bântuită. Nimeni nu are curaj să repete singur acolo pentru că s-au întâmplat tot felul de chestii.

  Am simțit că îmi iau foc tălpile. Am plecat în grabă spre lumina stâlpilor de iluminat stradali.

    -Stați aşa! Unde ați pornit aşa de repede? A spus C. amuzat. 

   În noaptea aceea nu am adormit. Am povestit cu I. până dimineață. I. era acea femeie talentată, foarte atentă la detalii, cu care nu m-aş fi plictisit până la răsărit. Pe biroul lui C. era o carte sf ce îi purta numele ei.

     – Într-o zi ai să scrii un scenariu ce va inspira națiuni. I-am spus sorbind din vinul roşu. 

    În acea noapte am visat cu ochii deschişi şi ne-am descoperit. I. visa să ajungă pe Insula Paştelui iar eu în Tokyo. 

    – Poate într-o zi vom râde şi ne vom aminti de momentul acesta. Îți voi povesti cum a fost pe acea clădire înaltă iar tu cum a fost cu uriaşii.

      La răsărit am pregătit bruschete delicioase.  N-am regretat o clipă că nu am dormit. Apucasem să vedem La la land, să golim o sticlă neagră, să prindem un răsărit de iarnă, să vorbim despre viață, despre poveşti de mit, peripeții, curaj, locuri neexplorate. 

        Piesa mi-a lăsat scrijelite în memorie printre cele mai artistice înjurături şi replici înfocate de inimă amorezată:

          1. “De-ți trag una în cap îți fac creierul poezie.”

          2. “Perpelite-ar diaviolii de strigoaică.”

           3. “Am să te ador şi-am să te cânt mai ceva ca un poet toscan.”

           4. “Nu există vrăjitorie mai mare decât oglindirea în ochii iubitei.”