Când insula mă provoacă

22 Noiembrie 2016tumblr_oh1z8yp6jo1uvspe2o1_500-1

                          Trecuse aproape un an de când nu mai încălțasem sandale de dans cu berete. Undeva într-o cutie în culoarea coralului, în dulapul cu oglindă mare, Bella îmi păstrase sandalele negre, cu franjuri de voal, toc ca de tăiș  și talpă roșie. Uitasem de existența lor.Simțeam cum îmi bătea inima în gât când am pășit pe ring în rochia albastră. Nu vedeam nici o față familiară. Mă întrebam unde dispăruseră toți? Aveam impresia că uitasem toți pașii când printre oamenii care se mișcau energic în fața mea s-a strecurat un brunet. Era genul acela de bărbat care își conștientiza frumusețea și zâmbea obraznic când îi atrăgea atenția cineva. M-a invitat la dans. Îmi părea tare cunoscută fața lui. Am început să dansăm un stil de dans pe care nu îl cunoșteam. Eram încordată și rigidă.

                           – Nu știu acest stil! I-am spus speriată când am realizat că l-am călcat pe picior.

                                Dar el a continuat să mă ghideze râzând. 

                                Probabil îl dureau degetele mâinii drepte căci îl strângeam de teamă să nu îl calc iar. La un moment dat l-am auzit rostind câteva fraze în limba mea nativă și atunci am izbucnit în râs. Dansam mai puțin rigidă. Parcă începea să îmi placă acel stil nou. El zâmbea ștrengărește. Îi priveam alunița de pe obraz. Atunci mi-am dat seama cine era. Era unul dintre profesorii tineri de kizomba pe  care îi stimam acum câțiva ani, când abia învățam pașii din lumea latino.

                             – Data viitoare poate vom dansa salsa… Acesta este dansul pe care îl cunosc cel mai bine. 

                             – Atunci vom dansa salsa.

                              Ritmul se schimbase. Altcineva mă invitase la bachata. Îmi dispăruse teama. Îmi reveneau pașii în memorie cu cât înălțam mâinile spre tavan și mă învârteam în piruete. 

                              Ritmul s-a schimbat iar. Începuse un cântec cunoscut. Altcineva m-a invitat la dans. De această dată dansam dezinhibată. Era salsa…Cunoșteam piruetele, mișcările brațelor încrucișate, figurile acelea complicate. Când dansatorul și-a dat seama că îi cunoșteam toate figurile a început să complice dansul. Am închis ochii deși era o jignire în dans ca bărbatul să nu fie privit și m-am lăsat purtată de palmele lui. Era un dans în care bărbatul domina. Executam mișcările ca un elev silitor fără să întrerup ritmul. Iubeam muzica aceea. Iubeam acel stil. Aș fi stat o veșnicie pe ring, să învăț figuri pe care nu le cunoșteam. 
                           

                                   -Mulțumesc! Mi-a spus dansatorul în tricou albastru când melodia s-a terminat. 

                            În noaptea aceea mă mai invitase de câteva ori. Profesorul de kizomba mă urmărea. S-a oprit lângă mine chiar înainte de a reîncepe să dansez cu dansatorul în tricou albastru. A ezitat și s-a retras când a relizat că palma mi-a fost luată din fața lui. 

                                   – Cred că M. a vrut să te invite la dans! Mi-a spus Bella când m-am prăbușit pe canapea. Mă usturau tălpile. 

                                Mai târziu m-am trezit cu un domn într-o cămașă închisă la culoare în fața canapelei. Era un alt profesor pe care îl recunoșteam. Eram bucuroasă că pe ring sosiseră persoane cunoscute. Priveam podeaua când mă apleca în mișcări mai complicate decât a dansatorilor. Îmi imaginam că eram un râu care curge ori o pană care plutea. Mi-a dat comanda de piruetă cu voce și atunci am știut că nu va fi doar una ori două. Număram în gând, respirând sacadat. Îmi ordonam să fiu cât mai ușoară pentru a nu îmi pierde echilibrul. Unu, doi, trei… patru, cinci! Reușisem. Melodia curgea. Bella mă privea de pe margine. Îi străluceau ochii de bucurie.  Atunci mi-a revenit în minte momentul când eram mică și a venit să mă urmărească la concursul de dans. Aveam un trandafir după ureche și portul acela unic săsesc, cu cusătură manuală, delicată. Aceeași strălucire. Mi s-au umezit ochii pentru o secundă. 

                                 M-am prăbușit pe scaun să îmi recapăt energia. Îmi pulsau gambele. Bella era pe ring cu D. În mână purta o batistă. Erau poziționați în fața unui ventilator. Batista și fusta ei neagră fluturau în bătaia alicelor. Batista aluneca pe gulerul cămășii lui negre. Părul ei lung și drept se împrăștia în aer. Dansau atât de frumos încât un grup se adunase în jurul lor și îi admirau. Nu îmi venea să cred cât de mult evoluase în dans. Zâmbeau ca doi copii îndrăgostiți purtând batista de la unul la celălalt. 

                                    Îmi mușcam obrazul de teamă să nu visez. Eram acolo. Gambele îmi pulsau încă nebunește. Trecuse de mult de miezul nopții. 

                                    De la acea noapte zilele s-au scurs ca într-o clepsidră. Ne-am plimbat pe faleză în jur de 7 km. Priveam barurile atât de asemănătoare între ele ca decor, dar atât de diferite între ele în ce priveau grupurile de oameni care le frecventau. Ne-am oprit la un moment dat la un bar la care se dansa country. Toți dansatorii purtau pălării americane și aveau un bronz roșcat pe piele. Apoi în mijlocul falezei am dat peste un grup de copii. În aer se ridica un nor uriaș de baloane din spumă. Baloanele se spărgeau când ne atingeau hainele. Soarele se spărgea încet în roșu, dincolo de acoperișurile palatelor vechi, descoperite. Ce putea fi mai frumos? Auzeam valurile. Priveam stâncile în depărtare și iahturile albe. Erau palmieri peste tot. În următoarea seară am ieșit la jogging în parcul uriaș de lângă casă. Printre palmieri abia distingeam aleea. Soarele era demult apus, dar dacă ridicai ochii spre cerul senin vedeai nori pufoși, parcă rozalii, întinși pe o pânză albastră, obscură. Parfumul florilor din copaci îmi invada plămânii. Azi am făcut yoga-gimnastică. Dacă există un mod sănătos de a-ți exorciza supărările ori demonii interiori ar trebui să stai o oră în brațe, la podea. Atunci corpul îți ia foc. Ai impresia că a erupt un vulcan în tine. Și în timp ce arzi încet, mintea ți se eliberează. Mai pe scurt un molotov interior de durere cu plăcere. 

              Dacă derulez timpul în sens contrar îmi amintesc că de fiecare dată când am locuit lângă mare mi-am videcat sufletul prin sport ori dans, ori ambele la un loc.  

               Adesea ies pe balconul cu grilaj vechi să surprind pescăruși și să respir aerul parfumat ca un ritual sacru sau un pact între mine și cer. La marginea parcului vechi, din fața casei văd un vânzător care stă cu o puzderie de buchete de flori pe trotuarul cu pavele prăfuite. Undeva departe ninge dar aici miroase a primăvară. Undeva departe mi-am lăsat visele… aici am reînvățat să trăiesc, să mă prețuiesc.

Advertisements

2 thoughts on “Când insula mă provoacă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s