Concertul și muntele

4 Decembrie 2016

       Îi priveam picioarele cafenii. Avea pielea atât de fină încât îi înjumătățea vârsta. Buzele cărnoase cântau emoții la microfon. Părea ruptă din anii de război, dintr-un bar cu soldați, dintr-un film… Îi priveam instrumentul într-o formă stranie, în care lovea cu pasiune.

      Pluteam pe ringul întunecat cât ritmurile cubaneze îmi tremurau pe piele. Mă rezemasem de o boxă uriașă la un moment dat. Când am întors capul spre mulțimea ce dansa, am înlemnit. M-am ridicat precipitat ca și când m-ar fi ars materialul boxei și  m-am oprit în fața lui. Îi priveam părul cărunt. Nu l-am întrerupt… Îi urmăream dansul. Când m-a văzut a tresărit. Și-a înterupt dansul. I-am sărit în brațe de parcă l-aș fi văzut pe Moș Crăciun!  M-a strâns atât de tare că mi-au trosnit oasele. E. îmbătrânise, dar se mișca de parcă ar fi fost încă un flăcău irezistibil. Zile în șir crezusem că dispăruse din lumea dansurilor dar iată-l entuziasmat în fața mea.

– Uită-te la tine! Ce mare ai crescut! Să nu frângi inimile bărbaților de aici! Mi-a spus cu ochi mari și parental.

M-a pufnit râsul…

     E. fusese maestrul meu. Își mâncase ore prețioase din viață pentru a mă lansa în lumea latină.

– Mulțumesc! Mi-a spus cu palmele unite.

– Nu îmi poți mulțumi tu! Eu îți mulțumesc ție pentru toată munca depusă! Datorită ție eu dansez astfel!

      Aș fi refuzat orice invitație în acea noapte specială pentru a-i face onoarea lui. Acea formă de respect mă încărca cu emoții greu de explicat.

      Următoarea zi am urcat pe munte. În inima pădurii mirosea puternic a ciuperci și a libertate. O motocicletă neagră urca cu viteză redusă. Adoram huruitul acela de motor. Pe pământ erau căzute fructe roșii ce semănau cu căpșunile. Când am ajuns în vârf am privit în hăul verde cu respirația tăiată. La marginea lui strălucea marea. Ieșea fum în depărtare. Țopăiam ca un copil mic cu mâinile larg întinse. Aș fi vrut să îmi bag în sân panorama, să o port cu mine peste tot, să îmi las ecou fericirea ce mi-o genera… Natura își lăsa semnături în locuri sălbatice, ferite de zbuciumul interior al oamenilor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s