16 Decembrie 2016
Mâinile ei firave alunecau cu agilitate pe firul moale, negru. Îmi amintea de zilele când aveam câțiva anișori și o urmăream unde își ascundea comorile. Când dispărea, împingeam capacul ladei cu toată puterea și priveam obiectele fascinată. Dar cel mai mult îi adoram inelul de logodnă. Îi priveam piatra cu răsuflarea tăiată. Îi scoteam apoi pantofii din noaptea nunții și geanta.
– Îți mai amintești inelul de logodnă?
– Avea culoarea mării…
…
– Ce drag îmi era să vă fac hăinuțe!
Îmi aminteam de fusta roșie în valuri, de zilele când priveam povești pe perdea neagră la videoproiectorul antic, de florile presate pe felicitări ce i le furam din grădină și tot ei i le dăruiam, de cerga cu ciucuri din sufragerie, de zilele la grădiniță cu castane și colaje cu scoici.
Depănam amintiri, comori pentru suflet. Copilăria a avut gloria ei. Am adormit cu susurul firului lângă ureche. Andrelele goneau. Când m-am trezit am găsit pe pat spatele bluzei gata. Nopțile de insomnii păreau departe căci de această dată mă trezisem dintr-un vis frumos. Am zâmbit și am mângâiat împletitura. Știam că aveam să prețuiesc bluza mai mult decât orice bluză din dulap.
