Despre capitale

22 Ianuarie 2017

       

         Pe străzile capitalei erau rupte frunze mari de palmier ce trădau urmările ploii cu gheață ce trecuse. Plouase atât de tare încât se întunecase cerul în toiul zilei. Dacă ai fi stat prost cu inima ai fi spus că se sfârşea insula. Străzile erau destul de libere. M-am plimbat o vreme prin parcul cu rațe. Din vârful parcului, în spatele unei biblioteci, era un mic punct de observator. Priveam culorile calde ce se pierdeau în vale. De sus nu vezi crăpăturile pereților, frunzele smulse. Defectele sunt mascate. Ai spune că totul e perfect, că acolo nu au fost dureri. Aşa e şi cu oamenii, cu cât îi analizezi mai mult cu atât le vezi părțile întunecate.

                 Când s-au aprins luminile capitalei în păcură, valurile rochiei verzi ce îmi strângea brâul, s-au ridicat în piruete. Pentru o vreme am simțit că am zburat. În versuri răsuna Cuba. Când oboseam, priveam de la o masă mică picioarele subțiri în ciorapi de plasă neagră şi pantofi de dans negri, a unei femei cu talii de viespe. Se mişca senzual. Probabil nu eram singura care o admira. Alteori priveam tavanul în valuri de material ce mă trimitea pe tărâmuri arăbeşti. Reveneam pe ring să mai simt că zbor…

În lumea dansului salsei cubane era competiție atât pentru mişcările de dans cât şi pentru cuceritori. Aş fi pictat exotismul şi senzualitatea mişcărilor, expresiile flămânde ori furioase. 

M-am prăbuşit pe scaun. Tocurile ascuțite îmi făceau tălpile să pulseze de durere. M-aş fi teleportat în Cuba, aş fi dormit o noapte sau două în La Habana. Aş fi dansat cu jar în suflet în inima capitalei unde s-a scris istorie cu paşi de dans şi aş fi băut o cafea delicioasă printre alte ghirlande de flori. Visam cu ochii deschişi. Până atunci era bine în realitate. În inima capitalei acesteia tot exotice duceam istoria paşilor mai departe.  

Următoarea zi mi-a venit cu greu să îmi fac antrenamentul. Mă dureau coapsele şi muşchii fesieri. Gâfâiam rezemată pe coate însă refuzam să îmi neglijez exercițiile. M-am dezmierdat cu apă fierbinte la final până oglinda a prins o pojghiță de ceață şi formele frumos conturate ale corpului s-au pierdut în abur. Zilele de efort îşi puneau amprenta.

                   

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s