Poveşti pe meleagurile oraşului studenției

7 Februarie 2017



Păşeam în grădină cu spatele strâns. Priveam  culorile cenuşii ale instituției vechi ce o împrejmuia. Mă întrebam cum arăta sala de teatru. C. mă aştepta la intrare, în capătul grădinii.

 – Ce sinistru e pe aici! I-am spus cu brațele adunate protectiv.

 I. ajungea mai târziu.

 Tinerii actori la început de drum purtau costume ce te alungau într-o Veneție apusă. Sădeau umor de calitate în sufletele ce le admirau curajul. Am râs cu o poftă până la lacrimi. Eram atât de mândră de luminile ce se năşteau în țara mea şi aveau să ducă pasiunea şi emoția mai departe pentru alte generații. 

Când s-au aprins luminile pentru pauză am zărit-o pe I. lângă uşă. S-a aşezat apoi pe podea lângã C. iar eu m-am cocoțat pe o ladă. Timpul a zburat pe nesimțite. Mai voiam. Am aplaudat până am simțit că mi se umflă palmele. Dar ochii lor spuneau tot. Străluceau de speranță. Nu ne puteam opri din aplauze. 

 Când am ieşit în grădină mi s-a făcut pielea de găină şi am grăbit pasul.

 – Mai ştii senzația aceea  stranie ce o simțeai când ai ajuns? Nu era degeaba. Una dintre sălile de repetiție se zice că e bântuită. Nimeni nu are curaj să repete singur acolo pentru că s-au întâmplat tot felul de chestii.

  Am simțit că îmi iau foc tălpile. Am plecat în grabă spre lumina stâlpilor de iluminat stradali.

    -Stați aşa! Unde ați pornit aşa de repede? A spus C. amuzat. 

   În noaptea aceea nu am adormit. Am povestit cu I. până dimineață. I. era acea femeie talentată, foarte atentă la detalii, cu care nu m-aş fi plictisit până la răsărit. Pe biroul lui C. era o carte sf ce îi purta numele ei.

     – Într-o zi ai să scrii un scenariu ce va inspira națiuni. I-am spus sorbind din vinul roşu. 

    În acea noapte am visat cu ochii deschişi şi ne-am descoperit. I. visa să ajungă pe Insula Paştelui iar eu în Tokyo. 

    – Poate într-o zi vom râde şi ne vom aminti de momentul acesta. Îți voi povesti cum a fost pe acea clădire înaltă iar tu cum a fost cu uriaşii.

      La răsărit am pregătit bruschete delicioase.  N-am regretat o clipă că nu am dormit. Apucasem să vedem La la land, să golim o sticlă neagră, să prindem un răsărit de iarnă, să vorbim despre viață, despre poveşti de mit, peripeții, curaj, locuri neexplorate. 

        Piesa mi-a lăsat scrijelite în memorie printre cele mai artistice înjurături şi replici înfocate de inimă amorezată:

          1. “De-ți trag una în cap îți fac creierul poezie.”

          2. “Perpelite-ar diaviolii de strigoaică.”

           3. “Am să te ador şi-am să te cânt mai ceva ca un poet toscan.”

           4. “Nu există vrăjitorie mai mare decât oglindirea în ochii iubitei.”       

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s