Pentru evoluție!

15 Martie 2017
         

     Nu aş putea descrie nerăbdarea cu care aştept paşii de dans. Bucuria de a-mi simți tălpile mişcându-se energic. Emoția şi nerăbdare de a exersa paşi noi. 

            Pletele curgeau spre sol în bucle sau drepte, coada de peşte se ridica în aer ori cocul se răsucea lent printre degetele lui D. şi astfel serile curgeau.  

             Am ciocnit paharele de Cuba Libre:

            – Pentru ce?

            – Pentru evoluția ta neaşteptată în kizomba mi-a spus.

              D., unul dintre cei mai buni dansatori pe care am ajuns să îl cunosc aici, a reuşit să mă facă să iubesc acel stil pe care cândva nu îl stăpâneam, să aştept cu nerăbdare următorul pas. Dacă în bachata şi salsa ne jucam şi improvizam când ne intersectam stilurile atât de exotice, în kizomba puneam ambiție şi speram să nu îl jignesc cu vreo mişcare eronată. P. o brunetă focoasă mă privea adesea contrariată când exersam. Alteori se apropia de el şi ezita… Aş fi jurat că simțeam o săgeată de ură când m-a purtat spre pistă chiar lângă ea. Probabil era îndrăgostită de D. 

               – Complimentează-mă peste trei luni pentru ce ai reuşit să mă înveți.

               – Peste trei luni nu mai am ce să te învăț. Mi-a spus cu un zâmbet larg pe buze.

               D. provenea dintr-o familie de oameni de afaceri cu poftă de granițe exotice şi cultură rară. Mă întrebam care din părinți îi transmisese acel talent de a se mişca pe pistă?  

                   N. B. : Într-un colț al sălii o femeie cu buze senzuale şi aluniță în barbă îmi capta atenția ca un magnet. Zulufi aurii cădeau într-o cascadă generoasă prinsă în vârful capului. Pieptul generos strâns de un şnur încrucişat îi tresălta când atingea corpul partenerului ei. Adesea îşi închidea ochii. Am surprins un sărut pe gât. Era printre acele cupluri la care simțeai tensiunea plăcută în aer. Puțini aveau dansul în sânge…Ei aveau ceva special. 

            

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s