Despre ce nu se poate şi mulțumiri

7 Aprilie 2017

         
 Mi-am aruncat pantofii cu tocul ca de tăiş în colțul camerei. Îi priveam cu jind. Îmi pulsau gambele de durere. Mi-a năzărit un chicotit când am realizat că vecinul mi-a zis:sărut mâna! la intrarea în scară. Eu cu chipul meu de puştoaică nici acum nu sunt obişnuită cu politețuri de genul. Or fi fost pantalonii la dungă de vină…

          – Suferă babo dacă vrei să fii prezentabilă!

    Mă înstrăinasem de cameră de când ajungeam foarte rar în spațiul acesta înalt ce îmi devenise ca o a doua casă. Soarele năvălea fudul pe aşternut, prin fereastra mare şi mă trezea cu pielea încinsă. 

      M-a pălit o răceală cruntă lucru care interferează cu programul de sport. Dar la dans tot am mers. Era îndeajuns că stăteam bosumflată în pat şi îmi boceam dorul de fitness. D. îmi ținea predica secolului căci mă epuizam. Uneori îmi aşterneam preşul de yoga şi dădeam bice cu tot cu dureri şi cică trebuia să stau cuminte până mă făceam bine. Eu un mic Batman încăpățânat îmi alungam vina.  Până la urmă m-am moleşit şi am realizat că nu se ducea sportul  nicăieri. Mă aştepta tot acolo. Apoi am realizat că a devenit ca aerul pentru mine după ce s-au scurs atâtea luni de activitate. 

        Despre dans: pot să zic că am un zâmbet tâmpit când îl văd pe D. că îşi  muşcă buza dacă buclele-mi cad pe o parte cât degetele îmi alunecă pe gâtul lui. Mă lipesc de pieptul lui şi realizez că dansez cu el Kizomba cu poftă. 

        Despre sufletul meu: e calm şi cald. În stomac se zbat fluturi. 

       Despre lucruri noi: o mini excursie la cabană cu D.,  Bachata în şosete înainte de somn şi un râs cu poftă căci ne încurca covorul, bucuria că fiarele de smoală din curtea lui( 2 dulăi şi o femelă, frumoşi foc, care probabil dacă se ridică mă dărâmă) m-au acceptat în haita lor şi acum se gudură pe lângă picioarele mele şi mă ling pe palmă. Şocul lui D. când a realizat că deja mă îndrăgesc. Dar eu zâmbesc iar tâmp. E ceva aparte când văd că tremură pământul sub picioarele lor dacă aleargă să întâmpine!  

         P.S: Mulțumesc bărbatule minunat că ți-ai dedicat timpul şi răbdarea să mă înveți! Că mă încurajezi să nu renunț orice ar fi! Că îmi suporți toanele şi fricile!

         N.B: Ce repede mai trece timpul!     

             

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s