Despre o dorință împlinită

30 Octombrie 2017

                   vi                                   Discul negru se ondula sub acul aproape invizibil, în cutia ca de mahon. Mă bâțâiam pe vârful picioarelor și-i priveam părul tuciuriu în vânt. Sade era tare misterioasă pe copertă. Era primul meu disc de vinyl. Vocea ei profundă răsuna pe fundal. Nu îmi venea să cred că aveam pickup-ul în camera mea. D. îmi îndeplinise o dorință. Mă bâțâiam frenetic fără sens. Eram mult prea entuziasmată ca să leg pași delicați. Și el râdea într-un cot pe marginea patului de pașii mei nebuni și apoi zâmbea. Înmulțeam fericirea.

Advertisements

Hai să ne iubim în stradă

22 Octombrie 2017

                  large (1) 

           – Îți tremură mâinile! Ai emoții? Mi-a spus cât mă conducea printre dansatori pe acea stradă pavată centrală.

                    Îmi tremura sufletul și carnea ce îi era casă. Îi priveam zâmbetul mai relaxat decât al meu și pluteam în pași de dans printre dansatori, trecători grăbiți, curioși, așezați lângă un monument ori sorbind dintr-un lichid delicios la o terasă. El mai dansase în stradă până atunci. 

                   – Și eu am avut emoții mari când am încercat prima oară așa. Îmi amintesc că tremuram când știam că mă priveau oamenii atât de aproape. 

                Era alt sentiment față de ring, plajă, foișor… Oamenii care se opreau curioși ridicau telefonul și filmau sau pozau. Îmi era teamă să nu uit pașii de emoție dar îmi spuneam apoi în gând să închid ochii și să simt ritmul muzicii și palmele lui calde. Corpul se unduia în mișcări senzuale și cu cât mă lăsam furată de simțiri îmi plăcea din ce în ce mai mult. Am dansat salsa cu gâtul sugrumat dar la bachata a fost mai intens parcă. Ne transmiteam iubirea fără să o grăim și trăiam clipa aceea de parcă ar fi fost ultima. Mi-aș fi dorit să dansăm și kizomba însă nu a apărut nicio piesă de-a lungul evenimentului. O tânără s-a apropiat cu un aparat de fotografiat negru când am luat o pauză și ne-a cerut permisiunea de a ne surprinde într-o poză. Am aflat ulterior că purta un nume ce te trimitea cu gândul la fericire.

               Când totul a luat sfârșit am pornit printre clădirile vechi la plimbare. Aproape de scena urbană am surprins la marginea unui acoperiș o ferestruică albă ca de vapor. Din cercul palid ieșea un cap de ghips acoperit cu un coif de soldat ce privea spre alt cap palid. Părea că îi șoptește ceva așezat așa jucăuș cu gâtul.

            – Tu vezi? Oamenii aceștia nu mai luptă în stradă. Dansează de zor! Ce s-a întâmplat cu secolul acesta?

           Am chicotit. Imaginația mea zburdă când văd statui sau lucruri vechi ce țin de frumos. Am cutreierat apoi printre castanele căzute, pe lângă Casinoul vechi și lacul în care se oglidea cu castane coapte în palmă. Ne ținea companie un prieten drag. Ne frigeam degetele împreună cu fructele maronii proaspăt luate de pe jar și ne pierdeam în filozofii de viață. 

            Următoarea zi mare bucurie mi-a făcut momentul când am adus în sufragerie un portocal chinezesc. Avea o floricică mică albă ce stătea să se deschidă și vreo zece calamondine. Am pregătit cina în cinstea noastră cu mușchi în vin și pahare ciocnite. Dimineața următoare am găsit floricica deschisă. Mirosea puternic a vacanță exotică, a tărâmul mamei, a libertate…
            

2017-09-27_15.46.09

 

        

       

              

            

                    

Fragmente de artă descoperite și gânduri între patru pereți

27 Septembrie 2017

                           tea reading

                Când m-am trezit m-am îndreptat spre copăcelul de cafea din mica noastră sufragerie. Mi-am format un obicei ca în fiecare zi să mă duc să îi studiez și să îi admir frunzele lucioase, proaspăt crescute. S-a mai înălțat piticul de când îl hrănesc cu apă și dragoste. Lângă el se înalță avocado. Dar trebuie să recunosc că mai drag îmi este copacul de cafea, poate pentru că mă trimite cu gândul spre Cuba. Mi-am făcut ceai și mi-am cuibărit picioarele pe birou cu o carte împrumutată din biblioteca surorii lui vitrege. Cartea aceasta m-a ținut pe jar de alaltăieri când am consumat vreo 70 de pagini pe holul de așteptare la radiografie. Am răcit cobză, mi-am scanat plămânii. Drept urmare am rămas blocată la domiciliu în concediu medical precum frumoasa ciufulită din turnul fermercat, cu un bol de napolitane și ceai de oameni bolnavi aproape. Dar napolitanele acestea ieftine miros bine și de când mi-am făcut curaj să deschid geamul a năvălit aerul rece, cu parfum uscat de frunze de toamnă în tot dormitorul.  Contele de Monte-Cristo mă consumă ca și Dama cu camelii….  Arunc câte o privre la piatra în culoarea mării la mal, ce strălucește pe degetul inelar în lumina slabă. Se strecoară pe geamul din față și tresar la auzul termenului logodnică spus în gând. Suna mlădios când îl auzeam prin casă strigându-mă iubita mea frumoasă, dar cu logdondinca mea încă nu m-am obișnuit. Adesea râdem ca doi copii când ne imaginăm cum va suna când ne vom striga printre pereții aceștia subțiri soția mea ori soțul meu. Tresar când parcurg povestea tinerilor logodiți din carte. Mi-o imaginez pe iubita lui Edmond cu buzele de coral și plete în vânt, cu pleoapele grele de așteptare ori la brațul lui cu ochii tuciurii slipind de fericire apoi, pe Edmond mocnind în încăperea aceea izloată. Visele și încăpățânarea la o vârstă fragedă realizez că te pot pune în încurcături. Că focul acela ce arde în interior nu-l ai decât în anumite împrejurări cu persoane de suflet sau sclipiri de inteligență sugrumată. Că norocul are și el un rol în destinul nostru chiar dacă nu prea vrem să recunoaștem existența lor.

             Mă oporesc din tentativa de filozofat căci mintea îmi aleargă la tabloul ce l-am descoperit în capela bisericii vechi  din piața pavată când mă întorceam de la cabinet acasă. Îngerul acela în umbră palidă m-a fascinat de-a dreptul. Era o înfățișare din 1900. Un artist își închipuise acel moment acum mai bine de 100 de ani. Apoi mai era sculptura îngerului bătrân ce cresta cu o secure un trandafir înflorit. Îmi plăcea să mi-l imaginez roșu sângeriu dacă ar fi prins culoare. Ținea o clepsidră în mâna dreaptă. Mă supăra faptul că nu puteam afla vechimea sculpturii.

În apă

23 Septembrie 2017

        Priveam dungile de pe fundul bazinului cât îmi ancoram gândurile în apa clară. Era atât de transparentă încât îmi percepeam luciul lacului roşu de pe unghii. Când oboseam ieşeam la suprafață, mă întindeam pe spate şi pluteam în voie. Îmi imaginam că brațele sunt aripi. Cei doi palmieri din colțurile sălii îmi chemau dorul pentru zilele toride de pe insulă. Mă simțeam epuizată. Mă scufundam iar. Îmi era dor de Bella. Să stau cu ea la o cafenea cochetă din cartier şi să pălăvrăgim. Când am simțit că frigul îmi furnică pielea m-am cocoțat în tribună. Îi priveam corpul greoi lui D. cum lăsa bule albe ca o dâră. Îmi plăcea să îi urmăresc brațele masive cum se roteau, apăreau şi dispăreau obosite în albastrul clar.

 

Când ne-a prins furtuna la mare

28 August 2017

                      Undeva spre miezul nopții am pornit cu emoții în stomac spre mare. 

                         – Uite pescărușii! Mi-a spus cât îmi strecuram picioarele printre firele aspre de nisip.  

                       Priveam valurile întunecate pierdută cât brațele lui îmi înconjurau talia. L-am îndrăgit când deși i-a fost frică de înălțime s-a urcat cu mine în cele mai zăpăcite roți din parcul de distracții. Îl priveam cum își ținea mâinile încleștate de bara de siguranță când roata cea mai înaltă s-a ridicat spre cer. Marea îți tăia răsuflarea. Priveam spre linia orizontului copilăroasă. Apoi ne-am urcat în roata cea mai rapidă. Râdeam cu o poftă nebună. Simțeam că zbor. Apoi roata ne-a întors cu capul în jos și atunci am văzut pe chipul lui teroare. Aș fi vrut să îl consolez cumva însă mâinile îmi erau prinse de sistemul de siguranță. Ne-am caramelizat pielea în soarele torid diminețile până când pielea mea a devenit ciocolatie. Am colindat stațiunile ca să surprindem cele mai frumoase valuri ale mării. Printre iahturi, porturi, nisipuri în tot felul de culori, lacuri cu nuferi ne-am furat săruturi. Am savurat pești și fructe de mare, pe plajă, pe asfalt încins, pe șezlong la mal când marea îmbrățișa noaptea. Am surprins apusul de pe un dig în culoarea vatei de zahăr. Am surprins răsăritul în flăcări , înfrigurați și îmbrățișați la maul mării. Nu m-am putut abține și am luat și vată de zahăr căci îmi amintea de copilărie. Am surprins crabi pe stâncuțe negre. Ne-am uns cu nămol pe plajă și apoi ne-am aruncat în mare… Însă aceste frumoase momente aveau să fie eclipsate.

                     În data de 21 hotărâse să mergem în cel mai frumos port al mării. Era o zi simbolică pentru noi căci în data de 21 ne oficializasem relația în lumea dansului. 

                     – Nimic nu se compară cu senzația de a mânca cu marea la un pas de noi!

                       Am oprit la un restaurant parcă rupt din filmele lui 007. Peste fereastra larg deschisă vedeam iahturile și marea tot mai întunecată în marginea paharelor de vin. Se lăsa noaptea ușor. Așezasem un trandafir roșu pe masă după ce oprise un copil ce se plimba printre mese cu un braț de flori. Ascultam chitara spaniolă din fundal apoi am tresărit cât am auzit una din piesele pe care o îndrăgeam acum câțiva ani. Mă admira în rochia roșie ce îmi aluneca pe șolduri cât buzele savurau din vinul sângeriu ori mușcau din carnea suculentă și picantă a midiilor. Era ceva straniul la el în acea noapte. Își bâția genuchii sub masă și mă admira mai mult decât o făcea de obicei. Apoi la geam a început să fulgere.

                         – Vine furtuna. I-am spus tristă.

                         –  Vreau să ne mai plimbăm spre dig chiar dacă e noapte…

                      Era straniu căci digul era într-o zonă pustie și el era foarte protectiv. Furtuna se întețea cu cât ne apropiam de locul acela. Priveam marea luminată de flăcările argintii și mă țineam de umeri căci vântul îmi tăia pielea. Apoi s-a oprit din mers din senin. Vorbea tremurat. Cuvitele curgeau din inima lui ca stropii de ploaie ce loveau marea. 

                             – Nu mi-aș imagina viața fără tine! 

                                  S-a pus în genunchi și a deschis o cutie întunecată. Atunci am realizat de ce era așa de agitat la restaurant. Au început să îmi șiroiască lacrimi pe obraji. 

                              – Vrei să fii soția mea?

                               -Da! 

                               L-am îmbrățișat până am rămas  fără aer. Am uitat de frig și furtună. Pluteam în brațele lui.

                              – Iartă-mă că te-am ținut în frig!

                         Dar eu priveam inelul în culoarea mării în stare de șoc. Vreo două zile m-au ținut emoțiile crezând că e un vis prea frumos. M-am tot ciupit de obraji. Nu visam iar el râdea de isprava mea.

                              – Nu te mai ciupi! Nu visezi!

                         Am ciocnit paharele de șampanie. Marea mi-a fost părtașa celor mai frumose momente din viață. 

Pentru evoluție!

15 Martie 2017
         

     Nu aş putea descrie nerăbdarea cu care aştept paşii de dans. Bucuria de a-mi simți tălpile mişcându-se energic. Emoția şi nerăbdare de a exersa paşi noi. 

            Pletele curgeau spre sol în bucle sau drepte, coada de peşte se ridica în aer ori cocul se răsucea lent printre degetele lui D. şi astfel serile curgeau.  

             Am ciocnit paharele de Cuba Libre:

            – Pentru ce?

            – Pentru evoluția ta neaşteptată în kizomba mi-a spus.

              D., unul dintre cei mai buni dansatori pe care am ajuns să îl cunosc aici, a reuşit să mă facă să iubesc acel stil pe care cândva nu îl stăpâneam, să aştept cu nerăbdare următorul pas. Dacă în bachata şi salsa ne jucam şi improvizam când ne intersectam stilurile atât de exotice, în kizomba puneam ambiție şi speram să nu îl jignesc cu vreo mişcare eronată. P. o brunetă focoasă mă privea adesea contrariată când exersam. Alteori se apropia de el şi ezita… Aş fi jurat că simțeam o săgeată de ură când m-a purtat spre pistă chiar lângă ea. Probabil era îndrăgostită de D. 

               – Complimentează-mă peste trei luni pentru ce ai reuşit să mă înveți.

               – Peste trei luni nu mai am ce să te învăț. Mi-a spus cu un zâmbet larg pe buze.

               D. provenea dintr-o familie de oameni de afaceri cu poftă de granițe exotice şi cultură rară. Mă întrebam care din părinți îi transmisese acel talent de a se mişca pe pistă?  

                   N. B. : Într-un colț al sălii o femeie cu buze senzuale şi aluniță în barbă îmi capta atenția ca un magnet. Zulufi aurii cădeau într-o cascadă generoasă prinsă în vârful capului. Pieptul generos strâns de un şnur încrucişat îi tresălta când atingea corpul partenerului ei. Adesea îşi închidea ochii. Am surprins un sărut pe gât. Era printre acele cupluri la care simțeai tensiunea plăcută în aer. Puțini aveau dansul în sânge…Ei aveau ceva special. 

            

Despre alte momente mărunte

8 Martie 2017

            Când fac pauze lungi realizez că se adună lucruri frumoase prin care am trecut căci despre cele urâte oricum nu aş alege să iscălesc; cum ar fi faptul că m-am cățărat pe o bordură rece când mi-a sărit somnul şi am privit luminițele oraşului de sus până mi-au înghețat urechile, apoi faptul că am început dansurile latino şi aici, rutina de fitness ( gambele mele plâng într-un fel după atâta mişcare)…trandafiri pe birou, şampanie la rece. Aş fi vrut să fie Lu azi aici, să ridicăm un pahar cu bule aurii împreună, să îi umplu casa de flori mamei şi să ciocnim cu Dirty Martini… 

Colecționari de amintiri

22 Februarie 2017

     

  Printre licori tari, cafea lungă şi cremoasă după tumult când primul tramvai trece şi oamenii se duc prea devreme la lucru, printre străzi vechi pavate, la o piesă nouă de teatru la care am râs şi-apoi am plâns, într-un local cu motive ruseşti, în altul cu o motocicletă agățată de perete de care îmi era dor, printre filme trăznite, camerele lor unde pălăvrăgeam până la zori(în camera I.ei stă o pălărie vişinie cochetă, volume cu cotor negru, lumânări parfumate şi tot felul de amintiri adunate, în camera lui M. stă o țintă de poligon şi un motan cu ochi mari ce l-am botezat Lucifer şi care mă pupă pe nas adesea) , camera mea în care răsuna muzica şi în care mă tot gândeam că e loc de adunat amintiri,  un concert la care se zdrăngăneau piese romantice la o chitară, zbenguit în club, un bar pe care luau foc pahare într-o piramidă, shoturi de tequila, câțiva fulgi, o ploaie, o  şapcă aruncată obraznic peste pletele drepte… s-au scurs zilele. Ziua sufletului meu drag peste mare… ( Tare aş fi vrut să fiu acolo când suflai în tort. S-a mai scurs un an şi-ai rămas la fel de exotică şi-n burtică se mişcă o parte din sufletul tău)… I. dansează sexy, cealaltă I. dezbate despre maeştri ai secolelor vechi cu patos, M. face întrecere cu mine la glume.A fost un fel de acomodare haotică, de parcă ne-am fi cunoscut de o viață şi timpul nu ne-ar fi ajuns. Într-un bar erau două brunete focoase cu cocuri de balerine pe care le admiram şi eu şi I. (Şi femeile se uită la alte femei frumoase)

          – Ce sinistru e oraşul pustiu noapte! Ai zice că sunt case de vampiri. I-am spus lui M. păşind apăsat cu tocurile groase învelite în piele neagră. 

            M. râdea când îmi auzea aberațiile.

          Am iscălit într-un carnet roşu câteva fraze din timpul piesei neaşteptat de necenzurată:

          1.”O să fumez până borăsc”.  

          2.”Eu vreau slănină cu detergent.”

           3.”-Ce? Sunt grasă?  

                 -Nu! Eşti grasă şi minunată! Eşti o grasă minunată.”

În portofel am strecurat un bilet pentru alt concert pe care mi l-a dăruit M. Ce nu ştie el e că eu fredonam piesa lui Horea Brenciu an de an când se apropia toamna. “Dimineți de Septembrie, cu aromă de cafea!” … la, la, la! Parcă merge şi în dimineți de Februarie.

   

În camera mea nouă

    14 Februarie 2017


     Nu am somn. Pe perete bate o lumină slabă, gălbuie. Miroase a Cocolino din patul acesta mare, pe care se împrăştie în aşternut trandafiri albaştri. Pe televizor am găsit un ceas ce îmi aminteşte de ceasurile din apartamentul în care am copilărit. Pe birou am lăsat volumul trei din Fluturi de Irina Binder. Rătăcesc inevitabil spre momentul când am dus cele trei volume la piept pe trotuarul acela cu tarabă din centrul Chişinăului şi G. mă atenționa că existau cărți scrise mai bine. Cu toate acestea îmi satisfăcuse curiozitatea de a afla ce se găsea dincolo de acele pagini…Iar acum zâmbesc pentru că a rămas unul dintre acele lucruri simple care mă leagă de ceva ce a fost frumos. 

           Mă  foiesc în dantela neagră ce-alunecă pe şolduri. E bine să fiu în camera mea nouă! 


Poveşti pe meleagurile oraşului studenției

7 Februarie 2017



Păşeam în grădină cu spatele strâns. Priveam  culorile cenuşii ale instituției vechi ce o împrejmuia. Mă întrebam cum arăta sala de teatru. C. mă aştepta la intrare, în capătul grădinii.

 – Ce sinistru e pe aici! I-am spus cu brațele adunate protectiv.

 I. ajungea mai târziu.

 Tinerii actori la început de drum purtau costume ce te alungau într-o Veneție apusă. Sădeau umor de calitate în sufletele ce le admirau curajul. Am râs cu o poftă până la lacrimi. Eram atât de mândră de luminile ce se năşteau în țara mea şi aveau să ducă pasiunea şi emoția mai departe pentru alte generații. 

Când s-au aprins luminile pentru pauză am zărit-o pe I. lângă uşă. S-a aşezat apoi pe podea lângã C. iar eu m-am cocoțat pe o ladă. Timpul a zburat pe nesimțite. Mai voiam. Am aplaudat până am simțit că mi se umflă palmele. Dar ochii lor spuneau tot. Străluceau de speranță. Nu ne puteam opri din aplauze. 

 Când am ieşit în grădină mi s-a făcut pielea de găină şi am grăbit pasul.

 – Mai ştii senzația aceea  stranie ce o simțeai când ai ajuns? Nu era degeaba. Una dintre sălile de repetiție se zice că e bântuită. Nimeni nu are curaj să repete singur acolo pentru că s-au întâmplat tot felul de chestii.

  Am simțit că îmi iau foc tălpile. Am plecat în grabă spre lumina stâlpilor de iluminat stradali.

    -Stați aşa! Unde ați pornit aşa de repede? A spus C. amuzat. 

   În noaptea aceea nu am adormit. Am povestit cu I. până dimineață. I. era acea femeie talentată, foarte atentă la detalii, cu care nu m-aş fi plictisit până la răsărit. Pe biroul lui C. era o carte sf ce îi purta numele ei.

     – Într-o zi ai să scrii un scenariu ce va inspira națiuni. I-am spus sorbind din vinul roşu. 

    În acea noapte am visat cu ochii deschişi şi ne-am descoperit. I. visa să ajungă pe Insula Paştelui iar eu în Tokyo. 

    – Poate într-o zi vom râde şi ne vom aminti de momentul acesta. Îți voi povesti cum a fost pe acea clădire înaltă iar tu cum a fost cu uriaşii.

      La răsărit am pregătit bruschete delicioase.  N-am regretat o clipă că nu am dormit. Apucasem să vedem La la land, să golim o sticlă neagră, să prindem un răsărit de iarnă, să vorbim despre viață, despre poveşti de mit, peripeții, curaj, locuri neexplorate. 

        Piesa mi-a lăsat scrijelite în memorie printre cele mai artistice înjurături şi replici înfocate de inimă amorezată:

          1. “De-ți trag una în cap îți fac creierul poezie.”

          2. “Perpelite-ar diaviolii de strigoaică.”

           3. “Am să te ador şi-am să te cânt mai ceva ca un poet toscan.”

           4. “Nu există vrăjitorie mai mare decât oglindirea în ochii iubitei.”