Fragment

30 Ianuarie 2017

      Mi-au rămas întipărite în suflet rândurile acestea din Outlander:”Sunt ciudate lucrurile de care îți aminteşti, oamenii, locurile, întâmplările rămase în inima ta pentru totdeauna… în timp ce altele se pierd în ceață. Am ştiut întotdeauna că am trăit o viață diferită de cea a altor bărbați. Când eram tânăr nu am văzut nici o cale înaintea mea. Pur şi simplu am făcut un pas după altul, întotdeauna înainte, mai departe, grăbindu-mă spre ceva…fără să ştiu unde să ajung. Dar într-o zi m-am întors şi-am privit înapoi şi am văzut că fiecare pas făcut a fost ales de mine. La stânga, la dreapta, înainte sau când m-am oprit. În fiecare zi, fiecare om are posibilitatea să decidă între bine şi rău, între iubire şi ură şi uneori între viață şi moarte… Şi toate aceste decizii întruchipează viața ta. Ziua în care am realizat asta a fost ziua în care am devenit un bărbat.”

Despre lucruri mărunte

27 Ianuarie 2017

      Mai târziu, printre nori albăstrui şi vânt tăios mi-am purtat blugii tăiați pe străzi noi, am băut o cafea bună la cafeneaua gri, am citit rânduri din viața unei mămici în Cairo pe băncuța din sala de aşteptare a institutului de fizioterapie, m-am jucat cu un plic primit în dar de la S. în buzunarul vestei cu guler de blăniță gri, în care îmi cufundam obrajii să îi feresc de răcoare, am privit manechine cu pălării cât motorul maşinei ei proaspăt recuperate torcea în mers pe străzi înguste. 

           În minte îmi răsună râsul mamei colorat:

            – Te-ai întors de-a dreptul rusoaică!

             Urma să port cuşma neagră şi pufoasă pe terenuri înzăpezite şi în stomac aveam emoții cu cât mă gândeam la pădure. Florile exotice aveam să le regăsesc în parfum şi în imprimeuri pe rochii ori amintiri.

Despre capitale

22 Ianuarie 2017

       

         Pe străzile capitalei erau rupte frunze mari de palmier ce trădau urmările ploii cu gheață ce trecuse. Plouase atât de tare încât se întunecase cerul în toiul zilei. Dacă ai fi stat prost cu inima ai fi spus că se sfârşea insula. Străzile erau destul de libere. M-am plimbat o vreme prin parcul cu rațe. Din vârful parcului, în spatele unei biblioteci, era un mic punct de observator. Priveam culorile calde ce se pierdeau în vale. De sus nu vezi crăpăturile pereților, frunzele smulse. Defectele sunt mascate. Ai spune că totul e perfect, că acolo nu au fost dureri. Aşa e şi cu oamenii, cu cât îi analizezi mai mult cu atât le vezi părțile întunecate.

                 Când s-au aprins luminile capitalei în păcură, valurile rochiei verzi ce îmi strângea brâul, s-au ridicat în piruete. Pentru o vreme am simțit că am zburat. În versuri răsuna Cuba. Când oboseam, priveam de la o masă mică picioarele subțiri în ciorapi de plasă neagră şi pantofi de dans negri, a unei femei cu talii de viespe. Se mişca senzual. Probabil nu eram singura care o admira. Alteori priveam tavanul în valuri de material ce mă trimitea pe tărâmuri arăbeşti. Reveneam pe ring să mai simt că zbor…

În lumea dansului salsei cubane era competiție atât pentru mişcările de dans cât şi pentru cuceritori. Aş fi pictat exotismul şi senzualitatea mişcărilor, expresiile flămânde ori furioase. 

M-am prăbuşit pe scaun. Tocurile ascuțite îmi făceau tălpile să pulseze de durere. M-aş fi teleportat în Cuba, aş fi dormit o noapte sau două în La Habana. Aş fi dansat cu jar în suflet în inima capitalei unde s-a scris istorie cu paşi de dans şi aş fi băut o cafea delicioasă printre alte ghirlande de flori. Visam cu ochii deschişi. Până atunci era bine în realitate. În inima capitalei acesteia tot exotice duceam istoria paşilor mai departe.  

Următoarea zi mi-a venit cu greu să îmi fac antrenamentul. Mă dureau coapsele şi muşchii fesieri. Gâfâiam rezemată pe coate însă refuzam să îmi neglijez exercițiile. M-am dezmierdat cu apă fierbinte la final până oglinda a prins o pojghiță de ceață şi formele frumos conturate ale corpului s-au pierdut în abur. Zilele de efort îşi puneau amprenta.

                   

Gogoşi la două noaptea

22 Ianuarie 2017

                Simțeam fiori pe şira spinării. La televizor rula Darkness. Era straniu să văd actrița din True blood atât de tânără şi şatenă. Avea ticul cu buza. Ce putea fi mai bine decât un film de groază în toiul nopții? Aluatul creştea sub materialul călduros. 

                 – Creşte copilul? Îi spuneam râzând. Se întrezărea mirosul de aluat.

                 Filmul s-a terminat fără final fericit şi eu am rămas cu un gust amar. Mă dezgusta psihoza acelui bătrân fără inimă. 

                 – Hai să facem gogoşi! 

                 Pe masa din bucătărie s-a împrăştiat pudra de zahăr. Pe buze-mi aluneca gustul copilăriei. Când am muşcat din aluatul pufos, copt în formă de turtă, mintea mi-a zburat în bucătăria de acasă când eu eram la grădiniță încă. Gogoşile aveau acelaşi gust deşi trecuseră vreo 20 de ani. 

                   – Mai ții minte gentuța mea roşie, în formă de cutie, cu forme animate pe ea, fermoar şi o tortiță? 

                   S-a forțat să îşi amintească.

                   – Obişnuiai să îmi pui prânzul în ea. Puneai un sandwich şi o sticluță mică de suc uite atâta. Am ajutat-o cu detalii, gesticulând din mâini.

                   – Da! Ce frumoasă mai era! 

                   – Şi pantofii roşii de lac…

                   – Şi cei albaştri. Ştii că Lu i-a găsit Mayei papuci aşa? Ce fericită am fost când am văzut.

                    Am reflectat pentru o clipă la ce a spus. Unele lucruri nu erau întâmplătoare.

                   – Şi teneşii şi blugii mei cu litere. Ce dragi îmi mai erau. Încă îmi amintesc. 

                     Era plăcut să depănăm trecutul. Uneori nu îmi vine să cred că au trecut atâția ani şi unele lucruri nu şi-au pierdut esența, cam ca şi gustul gogoşilor.

                      N.B. : Şi da, am comis-o! Să faci gogoşi la două noaptea poate fi amuzant şi zen pentru suflet. O să îmi lipsească momentele astea mamă! 

Şi cu dreptatea? Sau cum să nu mai pun întrebări tâmpite ca să nu mor deşteaptă

16 Ianuarie 2017

           Ne-am aşezat în colțul cel mai călduros la o masă simplă şi curată. Priveam pe geamul cât un perete strada pustie. Luam înghițituri scurte din lichidul cremos, din ceaşca de porțelan alb, ce o aşezase zâmbitoare o brunetă cu trăsături încă fragede. Bella îmi asculta rătăcirile, ideile poate aberante pentru o fostă studentă idealistă. Eram pragmatică şi dezgustată iar ea încerca să mă facă să mă bucur de sensul vieții într-o ceaşcă de cappuccino, în cafeneaua gri, nouă, din cartier, cu geamuri groase prin care străluceau lumini gălbui, deasupra unor oameni tineri. Era cochetă şi simplă, ca în colecțiile de pe tumblr. Împingeam monedele sub mănuşile mele de piele. Ce rost avea să privesc banii când erau sursa tuturor nemulțumirilor oamenilor ce căutau puțină siguranță? 

              – Ce faci? Aştepți soții noştri din Afghanistan? Am pufnit în râs.

               – Nu i-am aşteptat niciodată. Mi-a răspuns râzând. 

                 Mă jucam cu o verighetă imaginară pe degetul inelar. Măcar cu umor prostesc, nefiresc să hrănim seara, acel umor pe care îl înțelegea doar ea. 

Se lăsase frigul. Tremuram cât mă conducea de braț înapoi spre camera caldă. 

La lăsarea nopții mi-a dispărut ultima fărâmă de umor după ce mi-am hrănit creierul cu o operă cinematografică psihologică şi una românească: The final cut şi De ce eu?.  

            S-a dus naibii idealul. În spatele schelelor celor mai fascinante pentru turiştii romantici stau cuie. Cert e că atunci când o să fiu babă mai bine m-aş  urca pe un vas de croazieră să înconjor lumea decât să îmi aştept pensia într-un complex comunist. Ar fi ideal. Şi uite aşa nu s-a dus naibii tot idealul. Probabil se fracționează ca să mai am motive să fac calcule. Încă mai e timp… 

             Cât despre mine: sunt frumoasă, cap am dar bani n-am, avertisment tinerilor burghezi, nu de alta dar nu reprezint tocmai materialul ortodox de viitoare soață. Şi poate e mai bine aşa că podoabele au kg şi pământul îndură deja secretele altora. Dacă tot se apropie dimineața măcar să îmi resuscitez umorul.

            N.B. : Astăzi n-am fost zen deşi e încă vacanță.

Mai rămân 15

15 Ianuarie 2017


              Printre căni de ceai, cappuccino ori vin fiert, farfurii de paste cu sparanghel şi pancetta afumicata(pentru că nu are acelaşi gust cu baconul sau costița afumată) după care ştiu că am să tânjesc, cafea în pahar mai tare decât orice cafea băută în 23 de ani, dulciuri pe care le adună ca o furnică şi după care râde de fiecare dată când scormonesc, scene siropoase urmărite târziu trecut de miezul nopții sau cu personaje de mit în filme ori seriale, destăinuiri şi dezbateri pe probleme sociale, politică, cărți, dezamăgiri, amintiri, picături de ploaie sau raze blânde pe balcon, plimbări pe străzi vechi încărcate de istorie, magazine cu prețuri terifiante, portocali pe trotuare: o imagine pe care am să o scot cu greu din cap, acoperişuri dezbrăcate la care să privesc de pe geamul din bucătărie, ciorchini de flori peste balustrade în toiul iernii, exerciții zilnice de fitness, duşuri fierbinți şi dimineți dormite s-au scurs zilele şi nopțile de vacanță…mai rămân 15.

           1.Nimic nu se compară cu acele conversații sincere, în care nu există măşti de nici un fel, în care iubeşti pe cel care respiră lângă tine cu tot cu defecte sau calități. 

           2. Nimic nu se compară cu ritualul de a bea cappuccino ori cafea cu ea.

           3. Nu îmi amintesc cât timp a trecut de când nu am mai simțit că am dormit aşa de bine. E un sentiment aparte să ştiu că mă trezesc cu pernuțele pe jos şi lenjeria încâlcită.

           4. M-am regăsit romantică, nostalgică, visătoare. 

           5. Mi-am încărcat memoria cu poze frumoase.      

           6. Mi-am îndrăgostit urechile cu căştile pe acorduri noi.

           7. Am simțit că am trăit, că sunt acasă.  

    
             

Despre lucruri noi și revederi

1 Ianuarie 2017

Dacă stau să mă gândesc la părțile frumoase ale anului trecut pot spune că au fost câteva momente memorabile:

1. Am revăzut două țări străine.

2. Am locuit la mare.

3. Am revăzut două mări: una întunecată, alta în culoarea smaraldului.

4. M-am dat cu tiroliana.

5. Am condus ATV-ul până m-am rătăcit printre copaci.

6. Am condus mașina lui A. prin pădure după accident. Lucru pentru care am să îi rămân recunoscătoare mereu pentru că m-a ajutat să îmi depășesc frica de a atinge volanul.

7. M-am dat pe un pește zburător în largul mării și apoi m-am aruncat în mare.

8. M-am trezit într-un pat matrimonial cu marea văzută dintr-o fereastră cât un perete.

9. M-am cățărat pe vârful unei stânci la poalele căreia se spărgeau valurile.

10. M-am cățărat pe un stâlp dezafectat de telecabină în păcura nopții.

11. M-am cățărat în căsuța salvamarului în toiul nopții și am privit marea în ceață.

12. Am făcut baie goală în mare noapte.

13. M-am dat în roată în parcul de distracții până m-a luat amețeala.

14. Am hrănit lebede în port.

15. Am adormit într-un pat cu baldachin alb pe plajă și m-am trezit la răsărit, cu zgomotul valurilor.

16. Am fost la foc de tabără în pădure și am privit cerul în beznă, pe o vale. Restul detaliilor sunt mister. 

17. Am mâncat creveți la faligaș, tot în pădure, opera lui G.

18. Am mâncat pentru prima oară raci. Mulțumesc G. pentru toate momentele de răsfăț! Nu am să uit că mă fugăreai cu racii vii prin casă. 

Cel puțin astea sunt o parte din momentele ce sunt dispusă să le amintesc. 

Sărbătorile au zburat. Anul acesta am pregătit pentru prima oară Eggnog și având în vedere că a ieșit delicios cel mai probabil o să îl pregătesc și la următoarele Crăciunuri. Mesele au fost încărcate de delicatese, dar pot să zic că nu am mai încercat caviar pe tortilla. De creveți proaspeți nu am să mă satur niciodată.

Dacă ar fi să uiți ce n-ai da acceptării?

26 Decembrie 2016

               Am terminat vinul dogorit, am terminat romanul O avere periculoasă. A rămas o urmă roșie pe fundul cănii și un parfum de piper și scorțișoară. A rămas o urmă în inimă ca atunci când am terminat Roșu Coral. Noaptea se scurge ca în clepsidra mea de lemn cu nisip verde. Se adună tăceri… Mi-am pus căștile, poate așa învăț să accept. 

 Dacă ar fi să uiți ce n-ai da acceptării?

Pentru suflet:

  1. Céu- Sonhando
  2. Eric Clapton- Layla variantă acustică
  3. Luiza Possi- Eu espero
  4. Boy Epic- Foolish
  5. Ana Carolina, Seu Jorge- É isso aí
  6.  Justin Nozuka- After tonight
  7. John Mayer- Slow dancing in a burning room
  8. Stereophonics- Indian summer
  9. Stereophonics- I wanna get lost with you
  10. Keira Knightly- Lost stars
  11. Aynsley Lister- Won’t be taken down
  12. Aynsley Lister- Need her so bad
  13. Aynsley Lister, Kalina- Troubled soul
  14. Aynsley Lister- Little wings
  15. Aynsley Lister- Home
  16. Aynsley Lister- You make it real
  17. Gavin DeGraw- I don’t wanna be
  18. James Morrison- Please don’t stop the rain

La un pahar de Dirty Martini în atmosferă romantică

23 Decembrie 2016

       large  M-am ridicat în fund. Abia mă trezisem. Ceva roz îmi fura privirea încețoșată. Pe măsuța din fața patului erau flori proaspete într-o vază. Bella le așezase în timp ce dormeam. Am sărit ca arsă din pat și m-am apropiat de masă să le analizez mai bine. Erau goaroafe cu trecere în petale de la alb la roz. Încrețiturile petalelor mă făceau să mă gândesc la rochițele cu volănașe din dulapul copilăriei. Nu știam că îi plăceau garoafele. 

           – Fugi în bucătărie să vezi altceva!

           Se ținea de surprize. Pe masa din bucătărie erau așezate flori de Hibiscus.

            – Sunt florile tale favorite! 

           Pe colțul dulapului din cameră am găsit așezate prăjituri necunoscute. Am desfăcut ambalajul rozaliu, din hârtie cu franjuri și am privit cristalele mari, de zahăr alb, presărate peste mingiuța din palmă. Nu știam ce nume purta dar avea un gust delicios. Nu o puteam compara cu alte prăjituri gustate până atunci. Erau făcute după rețete tradiționale de pe insulă. Am topit apoi o inimă pudrată cu cremă în mijloc, și un fel de biscuite de cafea cu migdală deasupra. Am aflat ulterior că mingiuța era un fel de Raffaello insular, dar o variantă bătrână.

               Când m-am întors în bucătărie să îi țin companie a deschis cutia destăinuirilor amintirilor din trecut. Era plăcut că în trecerea anilor aflam frânturi pe care le încuiasem în minte ori lucruri despre care nu aveam habar despre mine ca și copil.  Cum ar fi faptul că nu aveam habar că în cap am o pată sub formă de pătrunjel. Dar mamele au evidența celor mai minuscule detalii când vine vorba de pruncii lor. Aparent pata are o poveste. Bella a uitat când era însărcinată în hanoracul ei favorit pătrunjelul în buzunar. Cum am ajuns forma pe pielea capului meu nu știu. Dar supersițiile zic altceva. O fi avut pătrunjelul o cale magică de a se imprima prin burtică și a-mi păta căpușorul. Cert e că în realitate îmi plăcea pătrunjelul proaspăt. 

                 – Mai ții minte când furai florile vecinilor din grădină, când locuiam în Ștrand?

                 – Cât mai adoram eu florile acelea!

                 – Îmi umpleai camera cu ele și pe fiecare masă găseam câte o vază plină. Îmi aduceai flori pentru că știai că le iubeam! Iar vecinii uitau să se mai supere pe tine când le destăinuiai că ai vrut să mi le faci cadou, pentru că îmi erau dragi. Apoi ți le dăruiau chiar ei.

                 – Îți făceam atmosferă romantică… I-am spus râzând. 

                  De data asta mi-a făcut ea atmosferă romantică. Genele aveau un mod extraordinar de a se manifesta de la generație la generație. Lu iubea macii. M-am cuibărit pe scanul de lemn vechi, lăcuit, cu două pahare din vitrină, sticla de Martini alb, tonic și borcanul cu măsline. Am pregătit Dirty Martini în care am strecurat măsline verzi pe bețișoare și am ciocnit de fericire. Într-o zi îmi doream să am propriul meu bar în casă, să le pregătesc celor dragi cocktailuri așa cum o făceam și acum. 

                    M-am refugiat în duș cu obrajii calzi și mintea departe. Dirty Martini avea povestea lui.

N.B: Pentru că îmi amintește de una dintre cele mai frumoase veri, de Kites și de Lu… Ca să nu mai zic că Ricky e o bomboană umblătoare.

Când afară e cald dar ninge în suflet

22 Decembrie 2016

  

          Coniacul se împrăştia pe buze cu cât pralinele se topeau pe vârful limbii. Năvălea focul în ele pentru o secundă, ca şi când aş fi sărutat păcătos, cu nesaț…. Am mai furat o pralină din caserola întunecată. Încercam să mă concentrez la paginile îngălbenite, din fața mea, însă aveam o amestecătură de emoții. Eram nerăbdătoare… Bella se apropia de finalul bluzei, eu mă apropiam de finalul romanului. Mă enervau unele dintre personaje. Deveneau tot mai hidoase şi fără scrupule cu cât îmbătrâneau. Nerăbdarea revenea şi înlocuia tumultul interior. Am abandonat cartea pe noptieră şi m-am refugiat la televizor, în povestea unei tinere ce învăța echitația. Urmăream salturile grațioase ale calului cu pete albe când vocea ei subțire m-a întrerupt. 

              – Vreau să te văd îmbrăcată! 

              Am tresărit. Bluza era întinsă pe pătura moale. Am fugit în fața oglinzii. Nu înțepa, deşi o luasem direct pe piele dezgolită. Mângâiam modelul ce contrasta sub sâni.

             – Priveşte mai îndeaproape! Mi-a spus entuziasmată.

             Încercam să desluşesc, însă nu priveam liniile potrivite. Era chiar în fața mea. Mă simțeam ca atunci când eram mică, de uneam puncte din constelație cu creionul şi încercam să realizez o figură. 

             – Priveşte cleştii! M-a ajutat.

                 Atunci am văzut clar. 

             – E un scorpion… ca şi tine!  

              Pentru o secundă m-am blocat. Ochii ei străluceau de mândrie. Ai mei mai aveau puțin şi scăpau lacrimi. Am apropiat materialul de nas. Mirosea a chibrite, a vechi, a acasă…Acelaşi miros îl regăseam în amintiri, în camera cu maşină de cusut şi acțipilduri cu stele şi zodii pe întrerupător. I-am sărutat obrazul  şi m-am întors cu fața spre balcon. Mi-am ascuns ochii. Mi se împăienjeniseră de lacrimi. Ştiam că dacă plângeam avea să plângă şi ea.Erau ani întregi de când nu mai atinsese andrelele. Eram un copil adorat în fire călduroase când cădeau fulgii mari peste pădure. Acum eram o femeie în fire moi pe o insulă. Nu ningea dar ningea în sufletul meu. Ştia să îşi țeasă momentele cu măiestrie ca şi când ar fi fost ieri. Părea că înghețase timpul.